Un rapper american a fost pus sub acuzare pentru agresiune, după un incident violent în Suedia

Publicat: 25 07. 2019, 11:27

Rapperul în vârstă de 30 de ani este arestat din data de 3 iulie. Avocatul acestuia, Slobodan Jovicic, spune că rapperul doar s-a apărat după ce a fost agresat și că este nevinovat.

Alte două persoane care au fost implicate în același incident au fost puse sub acuzare și vor rămâne în închisoare până la proces, a anunțat procurorul suedez Daniel Suneson într-un comunicat.

Suneson a mai spus că evenimentele sunt considerate o infracțiune, în pofida faptului că rapperul susține că s-a apărat după ce a fost provocat. Concluzia a fost formulată după ce au fost analizate înregistrările video disponibile și mărturiile persoanelor implicate.

Vedete precum cântărețul canadian Justin Bieber, dar și președintele american Donald Trump au cerut eliberarea lui A$AP Rocky, dar autoritățile suedeze spun că nu se vor lăsa intimidate de presiunile făcute la nivel internațional.

Trump a mai spus că poate garanta personal pentru rapper, astfel încât acesta să poată fi eliberat pe cauțiune. Însă, în Suedia, nu se poate ieși din închisoare pe cauțiune.

Incidentul violent a avut loc în dimineața zilei de 30 iunie, după ce rapperul a susținut un concert la festivalul de hip-hop Smash.

O înregistrare video în care rapperul și trei dintre gărzile sale de corp pot fi văzuți în timp ce lovesc un tânăr a fost publicată pe platforma online YouTube de site-ul american tmz.com.

Într-o înregistrare publicată la scurt timp după incident, pe contul său de pe rețeaua de socializare online Instagram, rapperul s-a apărat spunând că presupusa victimă, însoțit de un alt tânăr, au părut să aibă un comportament agresiv față de grupul lui A$AP Rocky. Rapperul a mai spus că, în ciuda faptului că li s-a cerut să se calmeze, aceștia nu s-au conformat. Acesta a mai publicat o înregistrare video în care unul dintre cei doi tineri poate fi văzut atacând una dintre gărzile de corp ale rapperului.

În vârstă de 30 de ani, A$AP Rocky, pe numele real Rakim Mayers, este rapper, producător, model, actor și regizor de videoclipuri. A debutat în 2011, fiind foarte apreciat de critici. În 2013 și-a lansat albumul de debut „Long. Live. A$AP”, care a debutat pe primul loc în topul Billboard 200. În 2015, Rocky și-a lansat cel de-al doilea album, „At. Long. Last. A$AP”, care s-a plasat pe primul loc în Billboard 200.