Un sfert dintre angajații în vârstă de până la 25 de ani sunt „prieteni” pe Facebook cu șefii lor

Publicat: 24 10. 2012, 16:09
Actualizat: 02 04. 2019, 08:48

Un sfert dintre tinerii angajați, cu vârste cuprinse în intervalul 18-25 de ani, sunt „prieteni” pe Facebook cu șefii lor, acest procent ajungând până la 33% în Statele Unite și până la doar 8% în Franța, potrivit unui studiu realizat de compania AVG, specializată în securitate informatică.

Studiul a fost realizat pe un eșantion de 4.400 persoane tinere, provenind din 11 țări, informează AFP.

Dintre țările monitorizate, cel mai mic procent a fost înregistrat în Franța, însă cifrele au depășit 30% în numeroase țări, precum Spania (30%), Marea Britanie (30%), Republica Cehă (30%), Australia (31%), Italia (33%) și Statele Unite (33%).

Aproximativ 60% dintre tinerii intervievați au spus că sunt „prieteni” pe Facebook și cu colegii lor de muncă, dar cei mai mulți dintre ei au recunoscut faptul că nu își controlează niciodată felul în care apare profilul lor online și că au suprimat conținuturile potențial dăunătoare pentru carierele lor.

Astfel, 73% dintre japonezi spun că nu aplică niciun filtru sau restricție asupra conținuturilor la care colegii lor pot avea acces. Acest lucru este valabil și pentru 59% dintre participanții din Statele Unite și 50% din francezi.

Circa 13% dintre participanți au spus că au publicat deja conținuturi „abuzive”, online, pe paginile lor de Facebook, referitoare la șefii lor sau la adresa companiei pentru care lucrează, după „o zi proastă la locul de muncă”, chiar dacă studiul nu precizează dacă aceste persoane sunt sau nu sunt „prietene” pe Facebook cu șefii respectivi.

Tinerii angajați italieni sunt cei mai înclinați să își împărtășească pe Facebook nemulțumirile și supărările la adresa angajatorilor lor (18%). Procentul este de 10% în Franța, Japonia și Noua Zeelandă.

„Tinerii se simt în ziua de azi atât de în largul lor pe rețelele de socializare, încât limita dintre viața lor profesională și cea privată este pe cale să se estompeze”, a spus Tony Ascombe, coordonatorul departamentului de securitate informatică din cadrul companiei AVG.