Un stat american dă liber la alimente nesănătoase. „Nu este rolul guvernului să controleze dietele”

Publicat: 20 03. 2013, 17:01
Actualizat: 08 09. 2019, 13:12

Mississippi, statul american cu cea mai ridicată rată a obezității, a interzis orașelor de pe teritoriul său să mai țină cont de legea nutriției, care ar fi limitat cantitatea de alimente nesănătoase vândute de restaurante, potrivit Reuters.

Această decizie vine la o săptămână după ce un judecător a blocat efortul lui Michael Bloomberg, primarul New York-ului, de a interzice comercializarea sucurilor cu zahăr, în cantități mai mari de 473 de ml, din cinematografe și alte lanțuri alimentare.

Legea, semnată luni de guvernatorul Phil Bryant, ar fi trebuit să oblige restaurantele să furnizeze informații nutriționale despre alimentele din meniu și să nu le mai permită să vândă toate tipurile de fast-food, într-o încercare de a-i face pe americani să conștientizeze cât de grave sunt riscurile la care se expun, prin consumarea de alimente nesănătoase.

Statul Mississippi se confruntă cu cel mai pronunțat grad de obezitate dintre toate statele americane, 34,9 % dintre cetățeni având cu aproximativ 15 kilograme mai mult decât greutatea ideală, conform datelor furnizate de Centrul de Control al Bolilor.

„Nu este rolul guvernului să controleze deciziile dietetice ale cetățenilor săi. Responsabilitatea revine fiecărei persoane în parte”, precizează Bryant pentru sursa citată.

Susținătorii noii legi sunt de părere că regulile legate de comercializarea alimentelor sunt benefice pentru americani și ar trebui adoptate la nivelul întregului stat, pentru evitarea oricăror confuzii, mai scrie Reuters.

(Maria Neagu)