Un tată disperat apelează la înțelepciunea internetului: Iubitul fiicei mele ar trebui să știe adevărul? Un secret de familie ar putea fi dezgropat / „Nu vreau să-mi sabotez copilul, dar…”

Publicat: 23 05. 2019, 10:23

u/Pause96 are o poveste deosebită: „Sunt tatăl unei fete de 25 de ani, pe care o iubesc foarte mult. Am reușit să am o relație bună cu ea și mă bucur de timpul petrecut în compania ei, dar aceasta are un secret de care mulți ar fugi – este diagnosticată medical drept SOCIOPATĂ”.

Bărbatul descrie cum fiica lui s-a comportat ciudat, încă de la o vârstă fragedă, fapt ce l-a motivat să caute ajutor specializat. La școală, aceasta a fost implicată în scandaluri legate de minciuni, violențe și alte comportamente deviante. După o terapie de durată, comportamentul ei s-a ameliorat, pe măsură ce a crescut. La 18 ani, aceasta a fost diagnosticată în mod oficial.

„Se supune legii, are un job decent și este educată, are mulți prieteni și admiratori. Mai ales bărbați. Este foarte carismatică și dorește să mențină interesul bărbaților”, relatează omul.

El spune că fiica sa are un iubit, pe care îl place. Dar există o problemă: „Nu cred că-l iubește. Am avut unele discuții foarte deschise despre starea ei psihică, deoarece nu simte iubire sau empatie pentru nimeni, nici pentru familie. Mi-a mărturisit că, la înmormântarea celei mai bune prietene a ei, s-a prefăcut că este tristă. Se bucură de compania iubitului ei, este atrasă sexual de el, dar nu cred că simte iubire”.

Tatăl îngrijorat spune că băiatul nu știe de diagnosticul fiicei sale, care a preferat să ascundă adevărul, pentru a nu-l pierde. „I-am zis clar că trebuie să-i spună adevărul, înainte de căsătorie. Are dreptul să știe, dar ea a spus că nu îndrăznește să-i spună.

Eu i-aș spune – îmi place omul, îl respect – m-aș simți oribil să-i ascund adevărul, mai ales dacă pășește într-o căsătorie fără să știe așa ceva. Nu încerc să sabotez viitorul fiicei mele”.

„Sunt oare personajul negativ în povestea asta?”, se întreabă bărbatul.

Mulți i-au luat apărarea tatălui, considerând că trebuie să-i spună adevărul partenerului de viață al fiicei sale, scrie independent.co.uk.