Una dintre cele mai cunoscute actrițe a ajuns la spital, în Londra. Care este motivul

Publicat: 22 01. 2015, 10:41
Actualizat: 14 01. 2020, 14:21

Lohan (28 de ani) are febră mare și este internată la Spitalul King Edward VII. Ea s-a îmbolnăvit în timpul sărbătorilor de iarnă, după ce a fost mușcată de un țânțar care purta virusul Chikungunya, transmite Daily Mail.

Primele simptome ale bolii s-au simțit la câteva zile după mușcătură. „Refuz să las un virus să-mi strice vacanța pașnică”, a scris Lohan pe Twitter.

Virusul Chikungunya provoacă febră, dureri musculare, dureri ale încheieturilor și uneori erupții cutanate. Deoacamdată nu există un vaccin pentru acesta și nici un tratament eficient.