VIDEO. Ce se întâmplă dacă storci un prosop în spațiu

Publicat: 22 04. 2013, 16:04
Actualizat: 30 07. 2014, 15:32

Astronautul Chris Hadfield, cunoscut în rândul internauților în special datorită fotografiilor realizate în spațiu și postate pe Facebook și Twitter, a publicat recent un scurt material video realizat la îndemnul unei studente.

Canadianul aflat pe Stația Spațială Internațională încă din decembrie 2012 a filmat momentul în care stoarce un prosop îmbibat cu apă.

Rezultatul este spectaculos, întrucât lichidul nu se scurge, ci formează o „peliculă” în jurul prosopului și al mâinilor lui Hadfield.

Astronautul a devenit extrem de popular încă de la finele anului trecut, când a început să posteze pe conturile sale de pe rețelele de socializare fotografii realizate în Spațiu.

De asemenea, Chris Hadfield păstrează în permanență legătura cu utilizatorii Twitter, Facebook și Google+, încurajându-i să-i adreseze diverse întrebări legate de activitatea sa, la care ulterior le oferă răspuns.