VIDEO. Ce talent și-a descoperit o femeie din China la vârsta pensionării

Publicat: 17 01. 2013, 23:20
Actualizat: 07 09. 2019, 01:54

O femeie în vârstă de 60 de ani din China a dat dovadă că niciodată nu este prea târziu să îți dezvolți pasiunile, înscriindu-se la un curs de dans la bară.

Potrivit Daily Mail, Sun Fengqin a luat decizia după ce a urmărit pe internet mai multe filmulețe care au impresionat-o.

„Dansul la bară este un dans special”, a afirmat Sun. „Mișcările pe care trebuie să le faci sunt foarte elegante (…) Este foarte feminin, fermecător și seducător”, a adăugat femeia.

Întrucât dansul la bară este asociat în general cu cluburile de striptease, inițial Sun Fengqin a încercat să ascundă totul în fața familiei sale. Totuși, când a aflat despre pasiunea soției sale, Cui Lianhua nu s-a arătat supărat, ci doar îngrijorat că aceasta să nu se rănească.

Încântată de talentul lui Sun s-a arătat și profesoara de dans Shen Tingcare, care, deși șocată la început, a admis că aceasta se descurcă foarte bine la cursuri.

„Până la urmă, dansul la bară este un fel de exercițiu fizic”, a spus Shen.