VIDEO: Cum a ajuns un iepure să semene cu personajul mitic Jackalope

Publicat: 03 07. 2013, 20:42
Actualizat: 20 03. 2019, 18:22

O înregistrare realizată de doi americani și numită „Cel mai înfricoșător iepure din lume” a ajuns viral pe Internet. Tinerii, de 20, respectiv 15 ani, au surprins în imagini un iepure care avea la nivelul capului mai multe tumori în formă de țepi, care îl făceau să semene cu animalul mitic numit Jackalope, scrie Daily Mail.

„Este o nebunie, are țepi de monstru care îi ies din cap, nu știm de ce este capabil”, explică în timpul înregistrarii unul dintre cei doi tineri care au au filmat iepurele în curtea unei case din Minnesota.

Animalul suferă, de fapt, de o boală rară care îl face să pară desprins din legenda iepurelui cu coarne din Statele Unite ale Americii cunoscut sub numele de Jackalope.

El este infectat cu virusul papiloma Shope sau CRPV care duce la apariția unor tumori cheratinoase la nivelul capului. În cazul în care tumorile se dezvoltă prea mult, ele îl pot împiedica pe animal să se hrănească și pot cauza moartea lui prin înfometare.

Sursă: YouTube