VIDEO. Cum s-a împrietenit o fetiță cu un pui de gorilă

Publicat: 24 08. 2013, 19:45
Actualizat: 02 09. 2019, 21:12

O fetiță și un pui de gorilă s-au împrietenit la una dintre grădinile zoologice din Statele Unite ale Americii. Dovadă stă o înregistrare postată recent pe site-ul YouTube.

În imagini, copilul râde și mimează, din spatele unui geam de protecție, mișcările puiului de gorilă. Acesta din urmă se oprește pentru câteva momente, se apropie de geam, iar fetița sărută geamul în dreptul lui.

Înregistrarea a fost postată pe site-ul YouTube în data de 20 august și a fost vizualizată până în acest moment de peste 38.600 de ori.

Sursă: YouTube

Utilizatorii acestui portal au avut păreri împărțite legate de acest video. Dacă unii susțineau că grădinile zoologice nu sunt altceva decât „niște închisori”, alții spuneau că este mai bine pentru gorile să fie protejate în astfel de locuri special amenajate decât să fie vânate de către braconieri.

„Este foarte trist că el se va afla în captivitate pentru tot restul vieții, iar fata va putea să meargă oriunde va dori”, spune unul dintre internauții care a vizionat această înregistrare.