VIDEO Replica amuzantă a vicepreședintelui american Joe Biden. „Mă culc în fiecare seară cu o profesoară”

Publicat: 08 04. 2014, 17:46
Actualizat: 04 09. 2019, 21:44

Invitat la convenția anuală a Asociației Colegiilor Comunitare din Washington, vicepreședintele american Joe Biden a susținut un discurs care i-a amuzat pe cei prezenți în sală.

După ce a mulțumit cadrelor didactice implicate în acest sistem de învățământ, Biden a precizat că știe foarte bine cât de implicați sunt profesorii și educatorii, mai ales că și soția lui, Jill, lucrează în domeniu.

Vicepreședintele SUA a afirmat că are toate aceste informații și grație faptului că „se culcă în fiecare noapte cu o profesoară”, relatează politicalticker.blogs.cnn.com.

„Aceeași profesoară, aceeași profesoară!”, a clarificat el imediat pentru audiența amuzată.

Mai devreme, în cadrul aceluiași eveniment, Jill afirmase că soțul ei „cunoaște valoarea colegiilor comunitare, iar asta nu neapărat pentru că este căsătorit cu o profesoară”.