Yasemin Gerea, fiica ministrului Andrei Gerea, printre elevii premiați la un concurs de proiecte științifice

Publicat: 18 02. 2015, 10:07

Elevii de la școlile turcești din România au impresionat recent la un concurs de proiecte științifice. 329 de adolescenți au participat la competiția „First Step”, prezentând 245 de proiecte în categorii precum energie, mediu, desing și învățare interactivă, scrie BGN News.

În cele din urmă, juriul a ales să premieze 75 de elevi, cu câte 8.000 de euro fiecare.

Printre laureați s-a aflat și Yasemin Gerea, fiica lui Andrei Gerea, ministrul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri. Aceasta a intrat în concurs alături de colegă a sa, Deniz Erol, împreună cu care a realizat prototipul unui roller coaster.

Cele două eleve au povestit că au lucrat circa șase ore în fiecare zi pentru a pune la punct proiectul.

„Am vrut ca oamenii să afle mai multe despre structura internă a unui roller coaster. Proiectul costă 40 de euro”, a povestit Yasemin Gerea. „Nu ar trebui să uităm că educația este o garanție pentru viitor și o bază a inovației în viețile noastre, pentru a le face mai ușoare”, a mai spus ea.

La evenimentul de premiere a participat și ministrul Andrei Gerea, care a felicitat școlile turcești pentru contribuția pe care au adus-o sistemului educațional din România.

Proiectele câștigătoare vor reprezenta România într-o competiție internațională viitoare.