Simona Halep – Eugenie Bouchard 6-2, 6-3. Simona câștigă primul meci la Turneul Campioanelor 2014

Simona Halep - Eugenie Bouchard 6-2, 6-3. Simona câștigă primul meci la Turneul Campioanelor 2014
Publicat: 20/10/2014, 17:52

17.33 Victorie facilă pentru Halep în primul meci de la Turneul Campioanelor, 6-2, 6-3 în 69 de minute.

Românca și-a asigurat un premiu de 243.000 de dolari și 230 de puncte WTA. Ea va mai primi câte 70 de puncte pentru următoarele două meciuri din grupă, indiferent de rezultat, astfel că totalul este de 370 de puncte WTA.

Tot luni, în debutul grupei roșii, americanca Serena Williams, locul 1 WTA, a învins-o, cu scorul de 6-4, 6-4, pe jucătoarea sârbă Ana Ivanovici, locul 7 WTA.

În acest moment, Halep și Williams se află pe primele două locuri ale grupei, urmând a se întâlni miercuri. Bouchard va juca în următoarea partidă cu Ivanovici.

17.30 Iar Simona asta face. Servește bine, inteligent, plasează mingea, în loc să o izbească, și ajunge repede la 30-0. Ratează însă, încă o dată, o minge simplă, jucată din apropierea fileului, și este 30-15. Apoi 40-15, pentru că iar servește bine, dar vine două greșeli forțate și se face 40-40. Își revine la timp și după două puncte câștigate ajunge la 5-3

17.25 Un nou game pentru Eugenie, al treilea în acest set, dar dacă Simona continuă să servească solid, cum a făcut-o până acum, nu ar trebui să aibă probleme în a câștiga

17.22 Halep a ratat câteva șanse bune în game-ul precedent, dar nu a lăsat ca acest lucru să o supere, a servit foarte bine, și în aproximativ un minut a dus scorul la 4-2

17.17 Două mingi de break pentru Halep în acest game, prima salvată de Eugenie cu un as, iar cea de-a doua cu o minge trimisă fix pe tușă. Vin apoi două puncte câștigate la mare luptă de Eugeni iar canadianca rămâne în joc

17.13 Joc impecabil al Simonei, care profită din plin de confortul psihic oferit de scor și, cu un game câștigat la 15, duce scorul la 3-1

17.09 Eugenie greșește mult mai puțin, servește mai bine, chiar dacă mai tot timpul cu al doilea serviciu, dar Simona este de neoprit când intră în teren și poate ataca. Românca egalează de la 0-30, apoi conduce cu 40-30 și are prima șansă de break în acest set secund, break pe care îl reușește

17.05 Emoții pentru Halep în acest game, Eugenie este din ce în ce mai agresivă, dar canadianca nu se poatre concentra în momentele decisive și de la 1-30 Halep reușește să câștige game-ul

17.01 După ce a fost vizitată de antrenor, Bouchard a intrat pe teren mult mai mai agresivă a câștigat game-ul la zero într-un minut

16.57 Simona începe emotiv acest game, dar își revine rapid și de la 0-15 câștiga nu mai puțin de patru puncte la rând și primul set după 32 de minute

16.53 Eugenie a intrat în joc, joacă mult mai bine și câștigă foarte rapid, la 15, cel de-al șaptelea game al setului

16.50 Halep începe game-ul cu o dublă greșeală, dar recuperează repede, ajunge la 30-15, se face 30-30 dar vin două puncte solide pentru româncă și este 5-1

16.46 Un retur formidabil al Simonei la 30-30 îi mai aduce româncei o minge de break dar, de data aceasta, canadianca salvează, joacă bine în continuare și, în sfârșit, își trece în cont primul game

16.42 Eugenie joacă foarte slab acest meci de debut al ei la Turneul Campioanelor iar Simona profită și se distanțează rapid la 4-0

16.37 Un game mult mai echilibrat pe serviciul canadiencei, dar tot Simona controlează jocul, are încă o șansă de break pe care îl reușește cu „ajutorul” adversarei sale care face încă o dublă greșeală

16.34 Simona servește destul de slab în acest game, Bouchard „face rost” de două șanse de break, dar românca își revine repede, joacă incredibil, ia patru puncte la rând și este 2-0

16.30 Simona reușește un break în chiar primul game al acestui meci

Simona Halep – Eugenie Bouchard.Halep și Bouchard s-au mai întâlnit de două ori în acest an, la Indian Wells în optimi, când s-a impus românca și la Wimbledon în semifinale, când a câștigat canadianca.Meciul lui Halep va fi transmis live pe Digi Sport 2, în jurul orei 16:30.

Jucătoarea canadiană de 20 de ani a câștigat în acest an primul turneu WTA, la Nurnberg. Cel mai bun rezultat la un turneu de Grand Slam l-a obținut la Wimbledon, cînd a disputat finala.

Halep și Bouchard s-au mai întâlnit de două ori în acest an, la Indian Wells în optimi, când s-a impus românca și la Wimbledon în semifinale, când a câștigat canadianca.

Marți vor avea loc partidele din grupa albă: Maria Șarapova – Caroline Wozniacki și Petra Kvitova – Agnieszka Radwanska.

Cele opt jucătoare care participă la Turneul Campioanelor sunt: Serena Williams, Maria Sharapova, Simona Halep, Petra Kvitova, Eugenie Bouchard, Agnieszka Radwanska, Caroline Wozniacki și Ana Ivanovic.

Simona Halep – Eugenie Bouchard. „Nu am nimic de pierdut”

Halep a declarat că va avea emoții la Turneul Campioanelor, competiție la care participă în premieră, dar și-a dorit foarte mult să ajungă în Singapore și nu are nimic de pierdut, informează wtatennis.com.

„Anul trecut, atunci când am jucat la Sofia, le-am spus părinților mei că visul meu este să joc la turneul cel mare, la Turneul Campioanelor. Am făcut totul pentru a mă califica. Îmi doream să joc cu cele mai bune jucătoare din lume. Și pentru mine este ceva foarte special faptul că m-am calificat. Voi avea emoții, pentru că este cel mai mare turneu, dar nu am nimic de pierdut. Trebuie doar să fac tot ce îmi stă în puteri. Va fi special pentru mine și cu siguranță mă voi bucura de participare”, a spus Halep.

Wtatennis.com notează că, după „opt luni fenomenale”, în care a câștigat turneele de la Doha și București, a ajuns în finala unui turneu de Grand Slam la Roland Garros și a urcat pe locul 2 WTA, Halep a înregistrat o scădere,„nereușind să treacă de sferturile de finală la ultimele cinci turnee”. „Dar ea are rezultate bune în acest an împotriva celorlalte șapte jucătoare din top 8 și speră să revină în formă maximă”, adaugă site-ul WTA.

Simona Halep – Eugenie Bouchard. Sportiva româncă a coborât pe locul 4 WTA

Jucătoarea Simona Halep a coborât pe locul 4, după ce săptămâna trecută a lipsit de la Kremlin Cup, iar Irina-Camelia Begu, finalistă la Moscova, a urcat pe poziția 42, în ierarhia WTA dată publicității luni.

Halep, care anul trecut a câștigat turneul de la Moscova dar în acest an a preferat nu participe ca să fie pregătită pentru Turneul Campioanelor, a coborât de pe locul 3 pe 4, ea având 5.403 puncte.

În faza grupelor, la Turneul Campioanelor, se va juca fiecare cu fiecare, primele două clasate urmând a se califica în semifinale, fază în care se vor întâlni ocupanta locului 1 dintr-o grupă cu ocupanta locului 2 din cealaltă grupă. Învingăoarele din semifinale își vor disputa trofeul.

Jucătoarele vor primi câte 70 de puncte pentru fiecare meci jucat în grupă, participarea fără victorie însemnând un total de 210 puncte. La acestea se adaugă 160 de puncte pentru fiecare partidă câștigată în grupă. Astfel, o jucătoare se califică în semifinale cu punctajul obținut în grupă, maximum fiind 690 de puncte. Accederea în ultimul act se premiază cu 360 de puncte, totalul maxim fiind de 1.050 de puncte. Câștigătoarea trofeului va primi alte 450 de puncte, putând acumula 1.500 de puncte.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi soți au renunțat la toată averea de 24 de milioane $ ca să se...
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Câți bani au primit Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la MasterChef. Suma este...
Mihaela Bilic a deslușit misterul cartofilor congelaţi. De ce îi RECOMANDĂ pentru consum
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate,...
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Prietena Robertei și a lui Sebi, dezvăluiri tulburătoare la opt luni după accidentul de la...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Rusia va ataca NATO. Anunțul care punea lumea pe jar
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de...
Imagini exclusive de la priveghiul lui Costel Corduneanu. Berbecuții se rumenesc la proțap, prietenii din...
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi?...
Momentul în care o femeie merge cu unchiul mort la bancă să ia un împrumut:...
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli...
Un traseu popular din Barcelona, șters de pe Google și Apple Maps din cauza turiștilor...