Simona Halep – Sloane Stephens, în sferturi la Miami Open. Ora de la care se va juca meciul

Simona Halep - Sloane Stephens, în sferturi la Miami Open. Ora de la care se va juca meciul
Publicat: 01/04/2015, 09:57

Simona Halep, în sferturi la Miami Open.Învingătoarele din meciurile de meciurile menționate, care sunt programate pe arena centrală, se vor întâlni în semifinalele turneului de categorie Premier Mandatory.

Tot miercuri, în sferturi la dublu feminin, perechea Monica Niculescu/Alexandra Panova (România/Rusia) va întâlni cuplul ceh Andrea Hlavackova/Lucie Hradecka, al nouălea favorit, începând cu ora 21.00, meci ce va fi urmat de întâlnirea de la dublu masculin, tot în sferturi, dintre perechea formată din Horia Tecău și olandezul Jean-Julien Rojer și echipa americană John Isner/Sam Querrey.

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 3 WTA și cap de serie numărul 3, a învins-o, marți, cu scorul de 6-3, 7-5, pe Flavia Pennetta din Italia, locul 28 WTA și cap de serie numărul 15, calificându-se în sferturile de finală ale turneului de categorie Premier Mandatory Miami Open.

Partida a durat o oră și 31 de minute și, la finalul întâlnirii, Halep a obținut a 13-a victorie consecutivă în circuitul WTA.

Anterior, Halep, 23 de ani, și Pennetta, 33 de ani, s-au mai întâlnit de trei ori și de fiecare dată s-a impus sportiva italiană. Ultimul lor meci a fost la ediția 2013 a US Open, în faza optimilor de finală, iar scorul a fost de 6-2, 7-6 (3).

Luni seară, la Miami (marți dimineață, în România), spectatorii prezenți pe arena centrală din complexul Crandon Park, printre care s-au aflat numeroși români, au avut parte de un tenis de înaltă ținută, practicat de două jucătoare cu puține slăbiciuni. Ele au făcut spectacol, au lovit puternic, au jucat puncte cu schimburi lungi de mingi și au făcut risipă de energie. Simona Halep a început mai bine, Pannetta a echilibrat jocul în setul al doilea, în care a condus cu 5-2, dar tot românca a avut finalul, cu cinci ghemuri câștigate la rând.

Pennetta a dat înălțime la mingile trimise către linia de fund, la fel cum a făcut-o Jelena Jankovici în finala de la Indian Wells, incomodând-o vizibil pe Halep. Sportiva română a gestionat mai bine aceste situații și adversara nu a putut profita. Italianca a jucat pe lovitura de dreapta a rivalei, mai puțin precisă la ultimele meciuri, însă la această partidă „forehand-ul” nu a trădat-o pe Halep.

Meciul a început echilibrat, cele două jucătoare fructificându-și serviciul până la 3-2 pentru Halep. Sportiva din Constanța a obținut un break la acest scor, suficient pentru a câștiga primul set, cu 6-3, după 40 de minute.

În setul al doilea, Pennetta s-a distanțat la 2-0, după un break reușit în ghemul al doilea. Au urmat alte patru ghemuri în care fiecare jucătoare a câștigat pe serviciul adversarei și scorul a ajuns la 4-2 pentru sportiva din Italia, care a făcut apoi 5-2. De la acest scor, Halep a pus în scenă una dintre revenirile ei de excepție. Ea și-a luat serviciul, apoi Pennetta a servit pentru câștigarea setului, la 5-3. La 30-15 pentru italiancă, arbitrul de scaun Kader Nouni a avut o intervenție care probabil a schimbat soarta setului. Francezul nu a fost de acord cu o minge strigată aut de un arbitru de linie, iar reluarea prin „hawk-eye” i-a dat dreptate. Mingea a fost bună și scorul a devenit 30-30, în loc de 40-15 pentru Pennetta. Jucătoarea de 33 de ani și-a pierdut încrederea și și-a cedat serviciul, iar Halep a simțit că este momentul să se desprindă decisiv. Românca a câștigat și următoarele trei ghemuri, printre care un break la 5-5, și a încheiat setul, cu 7-5, și meciul după 91 de minute.

Simona Halep -Sloane Stephens. Românca, greu de învins

Foarte mobilă și agresivă, cu toate loviturile „în funcțiune” și cu serviciul la un nivel acceptabil, Halep era greu de învins marți. Simona Halep a reușit în această partidă din optimi cea mai bună evoluție de la Miami Open și, poate, una dintre cele mai bune din acest an, în condițiile în care a întâlnit o adversară experimentată, care știe bine jocul de tenis.

Statistica meciului reflectă echilibrul din teren: 34 de greșeli neforțate pentru Halep, 37 pentru adversară, 12-12 la lovituri câștigătoare, 4-2 la duble greșeli și 64-61 la procentajul de reușită a primului serviciu.

În faza următoare, Halep va juca împotriva jucătoarei americane Sloane Stephens, locul 45 WTA, care a eliminat-o, luni, cu scorul de 6-4, 7-6 (5), pe sportiva elvețiană Belinda Bencic, locul 34 WTA, după un meci de două ore și opt minute.

Scorul întâlnirilor directe între Halep și Stephens, 22 de ani, este egal, 2-2, românca impunându-se în ultimul meci, cu scorul de 6-4, 6-3, în optimile de finală ale French Open, ediția 2014.

Prima partidă a avut loc la Barcelona, în turul I al ediției din 2012, când tot Halep a câștigat, cu 6-4, 6-4.

În 2013, în turul II al turneului de la Hobart și în turul I al Australian Open, Stephens a câștigat cu 6-4, 6-0, respectiv 6-1, 6-1.

Simona Halep -Sloane Stephens.Programul meciurilor

Halep va juca, miercuri, împotriva jucătoarei americane Sloane Stephens, locul 45 WTA, în sferturile de finală ale turneului Miami Open, tot în această zi fiind programată și întâlnirea dintre Serena Williams și Sabine Lisicki, din aceeași fază a competiției.

Învingătoarele din meciurile de mai sus se vor întâlni în semifinalele turneului de categorie Premier Mandatory.

Programul partidelor din sferturile de finală ale Miami Open este următorul:

Marți, nu înainte de ora 20.00

Andrea Petkovic (Germania), locul 10 WTA și cap de serie numărul 9 – Karolina Pliskova (Cehia), locul 14 WTA și cap de serie numărul 14;

Miercuri, nu înainte de ora 02.30

Carla Suarez Navarro (Spania), locul 12 WTA și cap de serie numărul 12 – Venus Williams (SUA), locul 16 WTA și cap de serie numărul 16;

Miercuri

Simona Halep (România), locul 3 WTA și cap de serie numărul 3 – Sloane Stephens (SUA), locul 45 WTA;

Serena Williams (SUA), locul 1 WTA și cap de serie numărul 1 – Sabine Lisicki (Germania), locul 21 WTA și cap de serie numărul 27.

Calificarea în sferturile de finală ale Miami Open este recompensată cu un premiu de 112.270 de dolari și cu 215 puncte WTA.

După ce Maria Șarapova a fost eliminată în turul secund al Miami Open, Simona Halep poate reveni pe locul 2 mondial, ocupat acum de rusoiacă, dacă va câștiga turneul din Florida.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Inter Milano a sărbătorit titlul “Made in Romania”. Imaginile cu fotbaliștii care dansează pe piesa...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
O legendă a cinematografiei a încetat din viață. S-a stins o mare stea
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului