După 20 de ani de lobby intens, UDMR a reușit să-și vadă visul cu ochii: ce drepturi le dă maghiarilor Legea educației pe care Boc își asumă răspunderea

Redactor:
Raluca Dumitriu
După 20 de ani de lobby intens, UDMR a reușit să-și vadă visul cu ochii: ce drepturi le dă maghiarilor Legea educației pe care Boc își asumă răspunderea
Blocată de mai multe luni în Senat, aceasta din urmă a fost declarată neconstituțională de Curte anul trecut, după ce a fost adoptată de Camera Deputaților

Blocată de mai multe luni în Senat, aceasta din urmă a fostdeclarată neconstituțională de Curte anul trecut, după ce a fostadoptată de Camera Deputaților. Odată cu decizia angajăriirăspunderii, UDMR va reuși, după 20 de ani, să-și îndeplineascăunele dintre cele mai mari deziderate în privința învățământuluipentru minorități.

Ajutați de PDL, care au acceptat solicitarea de a trece legeaeducației prin Legislativ fără dezbateri și vot, liderii maghiarivor obține foarte ușor ca geografia și istoria României să fiestudiate în limba maternă, în cadrul învățământului preuniversitar,iar limba română să fie predată precum una străină, după manualespeciale. Social-democrații și liberalii acuză faptul că PDL ar ficedat unui șantaj al UDMR, care a amenințat că va vota moțiunea decenzură pe care opoziția intenționează să o depună împotrivaGuvernului.

Opoziția susține că UDMR a șantajat PDL

Surse din interiorul UDMR ne-au declarat că liderii Uniuniidoresc ca prin asumarea răspunderii să intre în vigoare variantaadoptată deja de Camera Deputaților. „Vrem să mergem exact peaceeași formulă care a trecut la Cameră. Vrem studierea geografieiși istoriei în limba maternă”, ne-au spus sursele citate.

Deși oficial se vorbește despre nevoia urgentării legiieducației ca fiind un punct din programul de guvernare, în ultimelesăptămâni dinspre UDMR s-au transmis mesaje că ar putea ieși dinCoaliția la putere, că ar putea să retragă sprijinul Executivuluisau, prin unii parlamentari, să voteze moțiunea de cenzură. Pe dealtă parte, liderii maghiari au fost primii care au vorbit despreposibilitatea asumării răspunderii pe legea educației.

PSD și PNL au susținut chiar că UDMR a amenințat PDL curetragerea sprijinului dacă nu se adoptă legea educației. „Asumarearăspunderii pe legea educației arată relația de dragoste și șantajîn Coaliție”, a declarat, marți, social-democratul Mircea Geoană.La rândul său, liberalul Mihai Voicu a spus că „asumarearăspunderii urmărește împiedicarea UDMR să voteze moțiunea decenzură”.

A doua moțiune de cenzură

În urma asumării răspunderii, opoziția ar putea, conform legii,să depună încă o moțiune de cenzură în afara celei anunțate deja.Deși nu exclud această variantă, social-democrații nu s-au hotărâtîncă în această privință. „Chiar nu am discutat în niciun feldespre a doua moțiune de cenzură. De abia luni, la BPN vom abordasubiectul. Nu am fost luați prin surprindere, dar ne întrebăm cumpoate Guvernul să-și asume răspunderea pe o lege care a fostdeclarată neconstituțională”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt alPSD, Radu Moldovan.

Care sunt cele mai controversate puncte alelegii

• Proiectullegii educației, adoptat de Camera Deputaților și aflat acum îndezbaterea Senatului și, conform surselor UDMR, asupra căruia vreasă-și asume Guvernul răspunderea, prevede ca în învățământulpreuniversitar geografia și istoria României să se studieze înlimba maternă. În prezent, cele două discipline se învață în limbamaternă doar în clasele primare. Chestiunea este reglementată înarticolul conform căruia „în cadrul învățământului preuniversitarcu predare în limbile minorităților naționale, toate disciplinelese studiază în limba maternă, cu excepția disciplinei Limba șiliteratura română”. Singura obligație a profesorilor va fi săfolosească numele personajelor istorice și toponimele din limbaromână.
• Deasemenea, limba română li se va preda minoritarilor după manualespeciale, precum o limbă străină: „Disciplina Limba și literaturaromână se predă, pe tot parcursul învățământului preuniversitar,după programe școlare și manuale elaborate în mod special pentruminoritatea respectivă”.
• Legeaeducației, vizată de UDMR, mai prevede că în fiecare localitate seorganizează și funcționează unități de învățământ sau formațiuni destudiu cu limba de predare română și, după caz, cu predarea înlimbile minorităților naționale ori se asigură școlarizarea înlimba maternă în cea mai apropiată localitate.
• În plus,dacă pentru înființarea unei școli este nevoie de minimum 300 deelevi, fapt ce a însemnat de-a lungul timpului închiderea unorunități de învățământ de la sate sau i-a obligat pe elevi să meargăzilnic kilometri la cursuri până în cea mai apropiată localitate,situația se va schimba în cazul copiilor maghiari. Astfel, conformproiectului asupra căruia UDMR vrea ca Guvernul să-și asumerăspunderea, se pot înființa școli cu predare în limbaminorităților „indiferent de efectivul de elevi”: „Pe raza uneiunități administrativ-teritoriale, cu mai multe unități deînvățământ cu predare în limbile minorităților naționale,funcționează cel puțin o unitate școlară cu personalitate juridică,pentru fiecare limbă maternă, indiferent de efectivul deelevi”.

Legea, subiect de dispute în PDL

Decizia asumării răspunderii Guvernului pe legea educației esterespinsă chiar din interiorul PDL. „Asumarea pe o lege cu caracterorganic, de importanță fundamentală, este o eroare”, susținepreședintele Comisiei pentru învățământ din Senat,democrat-liberalul Mihail Hărdău, fost ministru al Educației.Recent, el a pus chiar sub semnul întrebării constituționalitateademersului asumării răspunderii: „Este o forțare a actuluilegislativ în condițiile în care se dorește ca Senatul să voteze,fără o minimă analiză prealabilă, varianta proiectului de legeaprobată în Camera Deputaților, inoperabilă pentru sistemulnațional de învățământ”.

Inchide