Buffalo Bill și arta simulacrului
Secolul al XIX-lea a fost mult mai novator decât credem, iar unele idei ale tradiției care veneau de la vechii greci au fost împlinite într-un mod maximal, până la atingerea unui prag al sublimului dincolo de care nu se mai poate trece. Așa este și cazul ideii de erou, începută chiar o dată cu Homer și protagioniștii săi, de la Ulise la Ahile, idee teoretizată exhaustiv și epuizată astfel de Thomas Carlyle, unul dintre cei mai influenți intelectuali ai aceluiași secol al XIX-lea în faimoasa sa carte desăre eori, adorarerea lor și tipologia eroilor în diverse domenii.
Aceasta explică și interesul pentru biografii, accentuat și de viziunea hegeliană asupra istoriei, eroii fiind întruchipări ale Spiritului Absolut, așa cum Hegel însuși l-a văzut la Jena pe Napoleon atunci când intra călare în oraș.
Dar tot atunci a început și degradarea unor idei, de multe ori chiar printr-o mai bună conectare la realitate, prin depășirea pozitivist științifică a unor idealuri care aveau drept sursă teologia sau metafizica. Este cunoscut scandalul pe care l-a strânit în epocă David Strauss, un hegelian de stânga, coleg de club cu Marx, atunci când a propus o biografie a lui Iisus cel istoric.
Totuși, orientarea spre derizoriu și subminarea marilor idei a fost mai degrabă rezultatul reorientării opiniei publice dinspre măreția idealurilor spre chestiuni mărunte și practice, specifice unui orizont al supraviețurii, superficial și epidermic, energizat de pulsiuni vitale, așa cum ar fi foamea, ori abisale, precum frica.
Societatea românească a fost dominată în ultima vreme de asemenea spaime vectoriale care abia dacă au fost compensate prin simulacre politice de reconfigurare a coeziunii tribale.
Încerc să înțeleg mai bine ce se întâmplă cu noi la scară globală și, ca un exercițiu de amuzament, încerc să descopăr personajul prototip al noii dinamici sociale.
Îl găsesc drept una dintre primele întruchipări ale acestei istorii relativ recente a degradării ideii de erou pe celebrul Buffalo Bill, vânătorul de bizoni, un personaj al frontierei Vestului Sălbatic, cel care, de fapt, și-a petrecut cea mai mare parte a vieții sale nu în ipostaze eroice, ci ca om de spectacol care își juca propria tinerețe presupus eroică. Dacă în tinerețe a luptat cu adevărat în tot felul de războaie locale ale armatei federale cu triburile nativilor, după 30 de ani și-a folosit abilitățile doar în spectacole evocatoate ale propriilor fapte. Din cowboy a devenit un fel de bufon, iar spațiul Vestului Sălbatic a fost înghesuit în arena unui fel de circ în care nativii indieni erau o apariție bizară, menită să stârnească curiozitatea.
Compania „Vestul sălbatic”, înființată de Buffalo Bill în anul 1883, pe când împlinea 37 de ani, a avut mare succes și a întreprins numeroase turnee pe întreg teritoriul Statelor Unite, iar câțiva ani după aceea a traversat Atlanticul pentru a aduce povestea Vestului Sălbatic și în Europa.
Pe numele său William Cody, a primt porecla „Buffalo Bill” după Războiul Civil, după ce a semnat cu compania de căi ferate „Kansas Pacific” un contract prin care se angaja să asigure aprovizionarea cu carne de bizon. Potrivit evidențelor, a vânat 4282 de bizoni în mai puțin de doi ani. A devenit singurul vânător care avea dreptul la această poreclă după ce s-a întrecut cu Bill Comstock într-o partidă de opt ore, Cody reușind să împuște 68 de bizoni față de cei 48 ai lui Comstock. Succesul lui Cody în acest măcel a fost asigurat atât de tactica sa, asemenea unui jucător de biliard, cât și de folosirea unei puști Springfield de calibru mare model 1866. Cody își botezase pușca „Lucreția Borgia”, un simptom al înclinațiilor sale culturale, fiind mare amator de operă și la curent cu creația lui Donizetti.
Dar mai înainte de a deveni propria sa creație, eroul legendar Buffalo Bill a fost rodul fanteziei lui Ned Buntline, cel pe care l-a întâlnit mai devreme, în anul 1869, pe xând avea doar 23 de ani. Acesta a publicat mai multe povestiri cu aventurile lui Buffalo Bill, cele mai multe dintre ele doar produse ale imaginaței. O dată cu publicarea nuvelei „Buffalo Bill, Jing of the Bordermen”, atât Cody cât și Buntiline au devenit celebri prin personajul „Buffalo Bill”, o ficțiune în cele din urmă, dar una care s-a dovedit extrem de rodnică în mentalitatea epocii. Dramaturgul Frederick G. Maeder a transpus nuvela lui Buntline într-o piesă de teatru pe care însuși Cody o va vedea la New York în anul 1872.
Dar Cody vrea mai mult, așa că decide să facă el însuși un spectacol în care să se joace pe sine ca erou al frontierei. Așa începe seria de reprezentații care îl fac celebru în toată America, apoi în Europa și în lume. Personajul său îi ia locul, omul real, cu bune și rele, este înlocuit de un surogat spectacular, bine întreținut de presă.
El devine astfel un prototip al simulacrului imagistic și o dovadă că ceea ce contează și se vinde cel mai bine este imaginea. Spectacolele sale l-au și îmbogățit, asta pentru a fi și mai clar de unde vine bunăstarea.
În copilăria mea obișnuiam să văd filme western, poate unele dintre ele și cu Buffalo Bill, și să simpatizez cu personajele prin intermediul cărora învingeau binele și dreptatea. Dar totul era doar un simulacru bun pentru mințile noastre necoapte. Însă pentru că aceast gen de simulacru s-a dovedit eficient politic, el a fost generalizat și a devenit regulă implicită a jocului social. Nici măcar nu mai este nevoie să fii erou pentru o zi, și aceasta se poate fabrica.
Drept urmare, călăuziți de imagini, alergăm după himere și sperăm în supereroi mesianici care, în realitate, nu se pot salva nici măcar pe ei înșiși. Dar nu-i nicio grijă, spectacolul contează…
Foto colaj main – Profimedia Images
Citește și: