Capitala de la Cluj

Am auzit, ani la rând, că la Cluj-Napoca e atât de bine, atât de frumos, că oamenii sunt așa de luminoși și primitori, încât n-ar fi nici pe departe greșit ca, în cazul României, capitala să fie stabilită la Cluj-Napoca. Pe de altă parte, în aceeași ani scurși prin buletinul meu, am tot dat de clujeni care nu și-ar dori să ia asupra lor o astfel de presiune și care spun că bucureștenii uită, aproape în fiecare zi a vieții lor, un detaliu important: că țara noastră nu înseamnă doar cartierele lor, multe, alipite și înghesuite, de atâtea ori prea puțin îngrijite și inundate în nepăsare.

România nu e București, mi-a spus un tânăr acum vreo zece ani, când abia se mutase în inima Ardealului și simțea, mai mult ca oricând, lumina orașului pe chip.

Iar eu, acum, vă transmit câteva bătăi de inimă, în direct, din Piața Unirii de la Cluj-Napoca, acolo unde zilele acestea se desfășoară târgul anual de carte, la care, cu poezia mea și cu poezia familiei mele, mă aflu și eu. Și am deschis ochii, devreme, în acest oraș mare, cu străzi pline de oameni (și nu de mașini parcate haotic pe stânga și pe dreapta), cu semafoare lungi și cu răbdare în pași. Cu cafenele pentru toate gusturile și buzunarele, cu culoare în vitrine și cu sunet de automobile în surdină – unde-s claxoanele? Parcă plouă afară, dincolo de cortul care ascunde cărți și destine, parcă e furtună de oameni și de vieți dincolo de pânza ușoară și prea puțin curățată a acestei încăperi încropite.

Capitala n-ar trebui să fie la Cluj-Napoca. Nu pentru toată lumea. Dar pentru aceia care caută și merită o țară cu oameni și nu cu umbre? Dar pentru aceia care nu se ascund, când le vine să plângă şi nu fug de durere, când le intră în oase vreun blestem? Am fost aici și anul trecut, tot în aprilie, pentru o întâlnire între poezia mea și arta lui Florin Piersic.

Și am văzut o casă de cultură, frumos renovată și cu calendar bogat, aplaudând când în picioare, când stând jos, cu atât de multă emoție, cu atât de mult devotament, încât am crezut și eu, așa cum cred toți iubitorii de emoție, că oamenii ca Florin Piersic nici nu au vârstă și nici nu pot fi învinși de scenariile destinului. A lui Florin Piersic e capitala de aici.

La Cluj-Napoca mai e și capitala lui Dorel Vișan, dacă tot vorbim de actorii adevăraţi şi iubiţi de cel mai mare critic – publicul, Dorel Vişan, care stă pe-aproape de marele oraș, și, chiar dacă e activ și nu refuză nicio invitație, la Festivaluri de cultură, la mari spectacole de teatru, la conferințe despre viață, din ţară sau de oriunde din marea străinătate, se întoarce mereu acasă.

În România aceea adevărată. România care arată așa cum arată și sufletul oamenilor ei.

Închei acest scurt buletin de ştiri din Cluj-Napoca, din acelaşi cort al culturii despre care vă vorbeam, de unde lumea de afară se aude tandru, ca o ploaie de primăvară-vară deasă, cu picuri mari, mari, cât lacrimile noastre care nu ştiu să se ascundă.

Citește și:

Liniştea de după furtună

Horoscopul zilei

Ţara lui Nichita Stănescu

Artificialii de serviciu

Cât tupeu mai aveţi, domnule?