Ion Cristoiu: O încercare salutară de salvare a democrației – Avocatul Poporului contestă la CCR OUG nr. 7

Publicat: 09 03. 2026, 10:51
Actualizat: 09 03. 2026, 11:19

În ultima pastilă jurnalistică, Ion Cristoiu face o analiză interesantă. El remarcă „încercarea încercare salutară de salvare a democrației”, așa cum numește demersul Avocatului Poporului de a contesta la CCR OUG nr. 7.

„Publicată în Monitorul Oficial din 25 februarie 2026, OUG numărul 7 se constituie, așa cum am comentat la vremea respectivă, într-un atac la adresa democrației din România, ba chiar și a siguranței naționale, deoarece sunt modificate nu mai puțin de 34 de legi și alte ordonanțe de urgență”, susține Ion Cristoiu.

„Bătălie împotriva abuzurilor”

„Criticile pe care le-am adus se înscriu într-o bătălie angajată de mine, alături de puțini jurnaliști și cu atât mai puțini membri ai societății civile, după 1990, împotriva abuzului executivelor, a guvernelor postdecembriste, în materie de legiferare prin ordonanță de urgență. Ordonanța de urgență este clar definită în Constituție ca fiind o legiferare extraordinară, ieșită din comun, prin care guvernul trebuie să facă față unei situații de urgență. Adică, până când e o situație de urgență naturală, istorică, socială, nu mai e timp să se facă un proiect legislativ, să treacă prin Parlament, pentru că trebuie neapărat adoptată o lege și ea imediat publicată.

Asta este esența ordonanțelor de urgență. Nevoia de a avea o lege în câteva zile. Nu se poate face abuz, pentru că practica ordonanței de urgență înseamnă erudarea principalei instituții a unei democrații și anume Parlamentul.

În postdecembrism a fost o întreagă bătălie pentru a limita acest abuz. Nu s-a reușit pentru că legiferarea pe o ordonanță de urgență este actul cel mai comod al unui executiv.

„OUG nu era o urgență”

Culmea este că, în cazul OUG 7, abuzul este cu atât mai mare cu cât nu era în nicio urgență. Legea putea să urmeze drumul normal în Parlament. Executivul are o majoritate zdrobitoare în Parlament, deci nu se poate pune problema că, supus Parlamentului, proiectul de lege ar fi picat.

Alte două asemenea pachete au fost adoptate în viteză prin practica și abuzivă și antidemocratică a asumării răspunderilor. Însă, în acel moment, la asumarea răspunderii, PSD-ul și-ar fi arătat imediat ipocrizia, oportunismul, pentru că, după ce a criticat acest pachet de măsuri, era obligat prin solidaritate guvernamentală să îl voteze.

Ordonanțele de urgență au caracter abuziv și pentru că ele pot fi contestate doar de o instituție, Avocatul Poporului. De regulă, în această funcție, în postdecembrism, au fost puși cetățeni care aveau nevoie de o sinecură. Renate Weber, care este avocat al poporului din 2019, s-a remarcat în chip excepțional ca un autentic avocat al poporului”, mai arată Cristoiu.