Ion Cristoiu: Operațiunea NVIDIA – Victoria presei tradiționale asupra rețelelor sociale

În Pastila sa editorială de sâmbătă, 14 noiembrie, gazetarul Ion Cristoiu vorbește despre „Operațiunea Nvidia – Victoria presei tradiționale asupra rețelelor sociale”.

„Atât aici, cât și în jurnalele mele video, am vorbit despre succesul operațiunii. Scoaterea din joc a lui Wang, unul dintre cei care au înființat cea mai mare firmă din lume de cipuri, de o importanță strategică ieșită din comun pentru America. Un geniu al domeniului, una dintre acele persoane rare pentru o națiune, chiar și pentru națiunea americană, pentru că s-a născut cu însușiri de geniu și nu poate fi înlocuit nici de o armată de cetățeni sau de persoane cu minți obișnuite.

Operațiunea a constat într-o campanie dusă de democrați, de tefeliști, prin intermediari, pe sub masă, o campanie constând în acuzații că Wang ar fi avut o relație extraconjugală. Da, într-adevăr, a avut o relație cu o chinezoaică, Alice Hong, despre care se bănuiește că ar fi fost spion al Ministerului Chinez al Securității Statului, potrivit serviciilor secrete americane.

Aceasta ar fi fost recrutată pentru a culege informații despre Intel. Am spus de nenumărate ori că, în istoria lumii, nu există un moment în care cineva să poată fi dovedit fără echivoc că este spion. Este o lume a umbrelor, a înșelătoriilor, a jocurilor operative și, uneori, nu, de cele mai multe ori, nici după un secol nu se poate afla adevărul. Nici acum nu știm, de fapt, ce era în realitate Mata Hari. Nici acum nu știm dacă Richard Sorge, celebrul spion sovietic, nu era agent dublu, în sensul că le dădea informații și germanilor, el fiind german. Nu poți să știi în acest domeniu.

Cu toate acestea, Wang a fost obligat să-și dea demisia. Este foarte important că rolul decisiv în această campanie l-a avut presa, presa tradițională, și nu rețelele sociale. Câteva mari ziare americane au susținut această campanie și iată că ea a avut efect în prim-plan.

Pe primul loc se află The New York Times, care a scris de cel puțin opt ori pe această chestiune. Pe 6 noiembrie, în jurul orei 23:30, ziarul a publicat un articol potrivit căruia o notă trimisă în primăvară înalților oficiali ai administrației Trump de către serviciile secrete, care se ocupă de America de vreo 20 de ani, o descria pe Alice Hong drept spion al Ministerului Chinez al Securității Statului. Pe 8 noiembrie, ziarul a scris că Marco Rubio a supravegheat redactarea acelei note secrete. Da, foarte interesant.

Rubio este consilierul pe probleme de securitate al lui Trump și rezultă că el face note secrete și i le pune pe masa lui Trump fără să vină și să-i spună în mod oficial. Publicații mari din America au preluat informația de la The New York Times, apoi a intrat în joc The Wall Street Journal, care a scris un articol propriu pe aceeași chestiune, iar la final, Financial Times.

Deci avem de-a face cu o surprinzătoare victorie a presei clasice, nu cu o victorie a rețelelor sociale. Și aceasta ne atrage atenția că presa clasică rămâne mai puternică în materie de influență decât rețelele sociale. Ar merita o analiză amplă a acestui succes.

Spre deosebire de rețelele sociale, precum X sau TikTok, presa clasică se poate concentra pe un singur caz, cum a fost cazul Wang. Acționează militarii, chestii de genul acesta, și poate să acționeze pentru că există un control al conținutului. Are o mare influență.

Nu neapărat asupra marelui public, ci asupra nomenclaturii din America și dintr-o anumită țară. Pe rețelele sociale, dacă pe X nu poți să duci o campanie împotriva cuiva, după o dezvăluire, să zicem, extraordinară, îți apare ție, în calitate de consumator, un clip cu o pisică miorlăitoare care, nu știu, îl interpretează pe Hamlet, pe care îl bate un câine, de regulă, sau face ciorbă. Și atunci, după asta, vine un text în chineză, apoi vine un text în arabă.

Deci este clar că această demisie a lui Wang reprezintă victoria presei clasice asupra rețelelor sociale.”, scrie Ion Cristoiu.