Ion Cristoiu: Vasta operațiune americană „Frăgezirea lui Zelenski prin Scandalul WC-ul de aur”
Ion Cristoiu a pregătit o nouă pastilă video, în care vorbește despre „vasta operațiune americană «Frăgezirea lui Zelenski prin Scandalul WC-ul de aur»”…
„Prestigiosul, ca să zic așa, exprimându-mă în sens TFL-ist (Tinerii Frumoși și Liberi-n.r.) Financial Times a publicat la secțiunea «editoriale» punctul de vedere al ziarului – deci este vorba de un text exprimând poziția ziarului și nu al un editorialist, al unui colaborator – un editorial devastator la adresa lui Volodimir Zelenski. Esența acestui articol este următoarea: «Deși Zelenski a fost un lider inspirațional la începutul invaziei ruse din 2022, stilul său centralizat de guvernare, marcat de concentrarea puterii, toleranța față de incompetență în favoarea loialității și suprimarea criticilor, a dus la erodarea încrederii publice și internaționale și, drept concluzie, Zelenski are ocazia să treacă de la un lider curajos de război la un lider principial, dar timpul se scurge rapid. Fără reforme, Ucraina riscă nu doar pierderi pe front, ci și colaps intern, ceea ce ar slăbi rezistența sa generală».
Ion Cristoiu, scriitor și publicist
Poate că mulți dintre dumneavoastră își vor face cruce, auzind de acest articol, însă eu nu îmi fac, deoarece în ultima săptămână s-a manifestat o campanie de presă mondială anti-Zelenski, cum nu a fost niciodată despre un lider ucrainean după 1990, nu de la începutul războiului. Dumneavoastră vă faceți cruce pentru că, doar cu mici excepții și una dintre ele este atitudinea site-ului Gândul.ro, care a publicat masiv despre această campanie, deci cu mici excepții, presa românească, presa de partid și de stat n-a făcut caz, nu l-a informat pe cetățeanul român în legătură cu această campanie, care este efectul direct al uriașului scandal de corupție din Ucraina numit și «WC-ul de aur al lui Zelenski», o lovitură uriașă dată acestuia de către instituțiile anticorupție.
Dar este limpede că cetățenii europeni, citind despre acest scandal, sunt tot mai puțin dispuși ca acești bani (ajutorul financiar oferit de UE Ucrainei-n.r.) să ajungă la Volodimir Zelenski. Coincidență sau nu, s-a scurs în presă și asta înseamnă că a venit chiar de la Casa Albă un plan de pace al Rusiei și al Americii, destul de dur pentru Ucraina lui Volodimir Zelenski. Tot coincidență sau nu, Rusia a tăbărât cu rachete și drone asupra sistemului energetic. Indiscutabil, asistăm la o frăgezire a lui Zelenski (…), adică la înfrângerea rezistenței sale”, a spus Ion Cristoiu.