ALEGERI LOCALE 2012 REZULTATE Dâmbovița. Primar PDL la Târgoviște

Publicat: 11 06. 2012, 21:34
Actualizat: 11 06. 2012, 23:28

Primăria municipiuluiTârgoviște a fost câștigată de actualul primar, democrat-liberalul Gabriel Boriga. REZULTATELE FINALE LA ALEGERILE LOCALE 2012 arată că acesta a primit 18.389 de voturi și a obținut astfel al doilea mandat. El este urmat de candidatul USL Gabriel Grozavu, cu 17.143 de voturi.

La Consiliul Local Târgoviște, USL a câștigat 10 mandate de consilieri, PDL 8 și PP-DD 3. La vot s-au prezentat 43.047 de alegători dintre cei 81.902 înscriși pe liste.

La președinția Consiliului Județean Dâmbovița, ultima raportare parțială, care indică numărarea voturilor din 183 de secții din totalul de 431, arată că la funcția de președinte conduce detașat Adrian Țuțuianu, de la USL, cu 61.627 de voturi obținute, adică 52,24 la sută.

Pe locul al doilea se află Florin Popescu, de la PDL, actualul șef al instituției, cu 45.131 de voturi, respectiv 38 la sută, iar pe locul al treilea se află Antoniu Florin Silviu, de la PP-DD, cu 8.780 de voturi obținute, respectiv 7,44 la sută.

La Consiliul Județean Dâmbovița, pe primul loc se află USL cu un număr de 59.747 de voturi obținute, respectiv 51,44 la sută, urmată de PDL cu 44.027 de voturi (37,91 la sută) și de PP-DD cu 7.840 de voturi obținute, reprezentând 6,75 la sută.