Antonescu, despre superimunitate: „Parlamentul nu trebuie să se transforme într-o instanță de judecată”

Publicat: 18 01. 2013, 15:29
Actualizat: 31 07. 2014, 14:00

Președintele Senatului, Crin Antonescu, susține că modificările aduse statutului deputaților și senatorilor, referitoare la imunitate, nu ar trebui făcute pentru că Parlamentul riscă să se transforme într-o altă instanță de judecată.

„Imunitatea, atât cât este ea, restrânsă, este prevăzută în Constituție. Odată stabilit sensul imunității, nu ar trebui să se facă din partea corpului parlamentar ceva care să întârzie un proces, să nu transforme Parlamentul într-o nouă instanță de judecată. Introducerea prezentării de probe nu este indicată, nu trebuie umblat la aceste reglementări. E o complicare nejustificată și atrage o discuție care complică percepția Parlamentului în ochii oamenilor”, a declarat Antonescu, după ședința Biroului Permanent.

Întrebat despre faptul că modificările aduse la statutul parlamentarilor au fost trimise atât Parchetului, ANI și Guvernului, cât și președinției, liderul Senatului nu consideră acest demers unul necesar.

„Nu știam că au fost trimise. În cazul ANI, poate să existe o logică. Dar ce-ar avea de spus președintele sau parchetul și în ce calitate ar spune, nu înțeleg”, a mai spus Antonescu.