Antonescu: Din partea domnului Băsescu către doamna Kovesi cu siguranță e potrivită decorarea

Publicat: 02 10. 2012, 16:17
Actualizat: 02 02. 2019, 12:49

Președintele PNL, Crin Antonescu, a fost întrebat, marți, dacă este potrivită, în acest moment, decorarea procurorului general de către șeful statului, el răspunzând: „Din partea domnului Băsescu către doamna Kovesi, cu siguranță”.

Întrebat dacă găsește potrivit gestul președintelui de a o decora pe fostul procurorul general, la acest moment, cu Ordinul „Steua României”, liderul PNL a răspuns: „Din partea domnului Băsescu către doamna Kovesi, cu siguranță”.

Președintele Traian Băsescu a semnat, marți, decretul privind decorarea procurorului-general al României, Laura Codruța Kovesi, aflată la final de mandat, cu Ordinul Național „Steaua României” – în grad de Cavaler.

„Președintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat marți, 2 octombrie a.c., decretul pentru decorarea procurorului-general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Astfel, în semn de înaltă apreciere pentru activitatea desfășurată timp de 6 ani la conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și pentru meritele deosebite în îndeplinirea actului de justiție în România, domnul președinte Traian Băsescu conferă Ordinul Național «Steaua României» – în grad de Cavaler doamnei Laura-Codruța Kövesi, procurorul-general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”, se arată într-un comunicat al Președinției remis, marți, agenției MEDIAFAX.

Procurorul general al României, Codruța Kovesi, a declarat, luni, că nu exclude o candidatură pentru Direcția Națională Anticorupție (DNA) și nicio eventuală funcție ce presupune o activitate legată de Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) sau de activități anticorupție.

„Așa cum am declarat în mai multe rânduri, doresc să-mi continui activitatea în calitate de magistrat. Consider că lupta anticorupție este o dimensiune importantă prin prisma MCV și a implicațiilor pe care le are pentru România”, a susținut Codruța Kovesi, în cadrul unei declarații de final de mandat ca procuror general al României.

Ea a anunțat, luni, că începând de marți – 2 octombrie, ziua în care îi încetează activitatea ca procuror general – l-a delegat, pentru o perioadă de șase luni, pe procurorul șef al DNA, Daniel Morar, în funcția de prim-adjunct al procurorului general, funcție deținută de Marius Iacob (care fusese delegat, nu numit, în această poziție).