Antonescu: „Eu, în Palatul Cotroceni, cât mai e Traian Băsescu acolo, nu mai intru”

Publicat: 22 06. 2012, 12:30
Actualizat: 23 06. 2012, 16:37

 Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că nu va mai intra în Palatul Cotroceni cât timp Traian Băsescu va fi acolo și a ținut să precizeze că șeful statului este obligat să semneze numirea lui Puiu Hașotti la ministerul Culturii, precum „notarul”.

„Eu, în Palatul Cotroceni, cât mai e Traian Băsescu acolo, fără un motiv care să facă prezența mea absolut necesară, nu mai intru. Nici măcar la investirea unui ministru pe care îl susțin și completarea unui Guvern pe care care de asemenea îl susțin”, a anunțat președintele PNL.

Antonescu nu a dorit să comenteze decizia Curții Constituționale potrivit căreia președintele poate refuza o primă nominalizare a unui ministru, dacă există un temei legal în acest sens, iar premierul nu poate cenzura motivele președintelui, apreciind totuși că este vorba despre o decizie „foarte criticabilă și comentabilă” și a menționat că președintele trebuie să semnze numirea lui Puiu Hașotti ca „notarul”.

Potrivit lui Antonescu, „notarul este în esență cel care confirmă, garantează și consfințește legalitatea unor acte”. „Deci și notarul, nu semnează automat. Poate să nu semneze dacă există niște motive întemeiate, care fac actul respectiv ilegal sau insuficient acoperite legal. Cunoașteți vreun motiv pentru care președintele să nu îl numească pe Puiu Hașotti? Eu, nu. În momentul în care va anunța un astfel de motiv, o să ne pronunțăm, dar eu vă spun că nu va anunța un astfel de motiv și îl va numi pe Puiu Hașotti”, a mai declarat Antonescu.

Despre eventuale informații pe care șeful statului le-ar avea în ceea ce îl privește pe Puiu Hașotti, Crin Antonescu a arătat că se teme că președintele deține „ilegal” unele informații. „Dacă are cel mai mic temei legal să nu îl investească pe Puiu Hașotti, îl va produce, dacă există un asemenea temei, evident că îl vom accepta. Nu are cum să existe așa ceva, așa că nu va avea ce produce, și îl va semna pe Hașotti și îl va investi masculul alfa, cu codița ușor între picioare”, a comentat Antonescu.

El a ținut să adauge că, dacă președintele nu îl va investi pe Puiu Hașotti, PNL nu are o altă nominalizare, ci va iniția pricedurilor de suspendare. Întrebat când va demara procedura de suspendare din funcție a lui Traian Băsescu, în cazul refuzului de a semna numirea lui Puiu Hașotti la ministerul Culturii, Antonescu a răspuns: „Luni. Nu intrăm în vacanță parlamentară. Avem dreptul să intrăm în vacanță, nu suntem obligați să intrăm în vacanță”.

Crin Antonescu a făcut referire și la cazul „Norica Nicolai”, care aparține unor vremuri care nu se mai întorc și nu mai există pentru Traian Băsescu și pentru PNL.

„Un om politic de mare valoare, Norica Nicolai, un om politic serios, căruia nu i s-a putut reproșa nimic, a fost înjosită, umilită de către Traian Băsescu. Încă o dată îi spun: Asta nu se mai poate întâmpla acum cu nimeni din PNL, nici cu Norica Nicolai, nici cu Puiu Hașotti, nici cu cine dorește domnia sa”, a spus liderul liberal.