Antonescu: Varianta cea mai bună ar fi ca doamna ministru Câmpeanu SĂ DEMISIONEZE

Publicat: 20 02. 2014, 20:58
Actualizat: 28 09. 2018, 23:13

Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat joi seară că a avut o întrevedere cu ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, în care aceasta a vehiculat ipoteza demisiei din funcție, iar replica sa a fost că poate este cea mai bună variantă, dar nu i-a comunicat decizia finală.

Antonescu a precizat într-o intervenție la B1 Tv că a avut o întâlnire cu Mariana Câmpeanu la solicitarea acesteia.

„M-a întrebat în această situație ce să facă, e o situație complicată și în plan uman, este un om aflat în dificultate, sigur că e o discuție întreagă de natură birocratică asupra formelor. Realitatea este că în familia domniei există o dramă, soțul este foarte bolnav, nu știu dacă este invaliditate de gradul I sau ce grad e acolo, dar este foarte bolnav. În orice caz, un om sub apăsarea extraordinară și a campaniei de presă și așa mai departe și în discuțiile pe care le-am avut domnia sa a vehiculat ipoteza demisiei. Eu i-am spus foarte sincer că din punctul meu de vedere poate că această variantă ar fi cea mai bună, o conferință de presă în care să prezinte încă o dată varianta domniei sale asupra faptelor, să spună toate lucrurile pe care în două rânduri la acest minister le-a făcut și să demisioneze”, a declarat președintele PNL.

El a precizat că nu i-a cerut public demisia, ci a fost o discuție privată și i-a transmis ministrului Muncii opinia sa.

„A rămas să-mi comunice ce decizie ia (…) A rămas că vorbește și cu primul ministru, cum e normal, și nu am mai primit niciun semnal de la domnia sa de atunci”, a afirmat Antonescu.

genția Națională de Integritate (ANI) a început verificarea unui posibil conflict de interese în cazul ministrului Muncii, Mariana Câmpeanu, în urma unei sesizări pe care a primit-o de la Centrul de Investigații Media.

În urma sesizării transmise de Centrul de Investigații Media, ANI a precizat că a început „activitatea de evaluare a respectării regimului juridic al conflictelor de interese de către Câmpeanu Mariana, Ministrul Municii, Familiei și Protecției Sociale”

Evaluarea se face în conformitate cu articolul 11 din Legea 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, potrivit căruia „activitatea de (…) evaluare a conflictelor de interese și a incompatibilităților se efectuează atât pe durata exercitării funcțiilor ori demnităților publice, cât și în decursul a 3 ani după încetarea acestora” și, totodată, „activitatea ce se efectuează pe durata prevăzută la alin. (1) constă în evaluarea (…) conflictelor de interese sau a incompatibilităților, exclusiv pentru perioada exercitării funcțiilor sau demnităților publice”.

Ministrul Mariana Câmpeanu i-ar fi dat soțului său, în 2005, când conducea Casa de Pensii Ilfov, pensie și indemnizație de însoțitor, în urma încadrării în gradul I de invaliditate, drepturile fiind acordate în baza unor „acte neclare și diagnostice discutabile”, afirmă Centrul de Investigații Media.

Demnitarul afirmă că materialul de presă despre pensionarea soțului său a avut „drept unic scop denigrarea” ei și a familiei, printr-un demers „nedeontologic și nesusținut de dovezi concrete”, adăugând că analizează posibilitatea de a da în judecată autorii.

Președintele Traian Băsescu a declarat, marți seară, că face apel la ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, să-și prezinte demisia dacă știe că soțul ei nu este invalid și nu are niciun handicap care să îl încadreze în gradul întâi de invaliditate.

Premierul Victor Ponta a afirmat că o va susține pe Mariana Câmpeanu în postul de ministru al Muncii atât timp cât președintele Traian Băsescu nu argumentează cu dovezi acuzațiile la adresa acesteia, precizând că își apără în aceste condiții toți miniștrii.

Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, a declarat, pentru MEDIAFAX, că președintele PNL Crin Antonescu i-a recomandat ministrului Muncii, Mariana Câmpeanu, să analizeze posibiltatea demisiei din funcție ca urmare a scandalului privind pensionarea soțului acesteia.