Prima pagină » Știri politice » Armata Română s-a pus la adăpost cu apărarea doar împotriva rachetelor, nu și în privința dronelor. Ce a decis Miruță la negocierile pentru SAFE

Armata Română s-a pus la adăpost cu apărarea doar împotriva rachetelor, nu și în privința dronelor. Ce a decis Miruță la negocierile pentru SAFE

Ruxandra Radulescu

Comisiile reunite din Senat și Camera Deputaților s-au întrunit marți, 28 aprilie, la ora 10:00, pentru a aviza programele de înzestrare militară, prin programul SAFE. În cadrul ședinței s-au negociat contracte în valoare 16,6 miliarde de euro, sumă pentru care România s-a îndatorat Uniunii Europene pe 10 ani. La negocierile de azi, a participat și Ministrul Apărării, Radu Miruță.

Radu Miruță a recunoscut în ședință că România nu este pregătită să lupte împotriva dronelor de ultimă generație.

„Este foarte responsabil să vă spun că Armata Română asigură apărarea teritoriului național împotriva altor amenințări decât cele cu drone”,a  precizat oficialul.

Radu Miruță susține că Armata Română nu face față noilor tehnologii din domeniul militar

Acesta a menționat că țara noastră este pregătită militar să lupte împotriva amințărilor cu „rachete, avioane de vânătoare, cu elicoptere”.

„Ceea ce se întâmplă de doi ani, cu această tehnologoie avansată pentru drone, a făcut ca Armata Română se se readapteze. Situația nu este doar în România, această problemă este și în celelalte țări. Proiectele sunt incluse spre aprobarea dvs.”, a mai adăugat Radu Miruță.

Cum au fost alocate cele 16 miliarde de euro din programul SAFE

Prin intermediul programului SAFE, 9,6 miliarde au fost deja alocate Ministerului Apărării Naționale, 4,2 miliarde au revenit Ministerului Transporturilor.

Comisia negociază azi și pachetul de 16 programe alocat Ministerului Afacerilor Interne, Serviciilor Române de Informații și alte forțe SNA.

Suma alocată proiectelor se ridică la 2,8 miliarde de euro. Potrivit documentului, pentru fiecare pachet poate fi alocat, în medie, 8,33 miliarde de euro.

Avizele vor fi înainte către Guvern în cadrul ședinței din Comisia de Apărate a Camerei Deputaților.

Dronele achiziționate de România în urmă cu doi, nu au ajuns nici până în prezent

Radu Miruță a declarat, într-o intervenție recentă la DIGI 24, că, în urmă cu doi ani, România a plătit pentru mai multe sisteme de apărare împotriva dronelor, însă comenzile nu au fost onorate.

„Dezvoltându-se această tehnologie și această nouă metodă de luptă pe front cu drone, toate țările vor să-și achiziționeze sisteme. România a comandat de doi ani. Deci, România are niște comenzi care, ajungând în operațiunile Armatei Române, în administrarea Armatei Române, vor acoperi un spectru semnificativ de probleme pe care astăzi nu le putem adresa. N-au venit. Le-am plătit”, a precizat Miruță.


FOTO/VIDEO: Gândul

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
INCREDIBIL! Echipajul s-a ÎMBĂTAT înainte de un zbor de peste ocean. Avionul NU A MAI DECOLAT
Digi24
Cum s-a produs tragedia în urma căreia Gabi Mureșan și-a pierdut viața. Filmul evenimentelor
Cancan.ro
Filmul tragediei. Ce a făcut Gabi Mureșan înainte să moară? Gestul care l-a costat propria viață. Apropiații sunt în stare de șoc
Prosport.ro
Imagini incendiare cu tânăra de 32 de ani care se iubește cu bărbatul influent de 85 de ani
Adevarul
Capcana din solul României. Avertisment dur de la un expert american de top
Mediafax
Erdogan le-a oferit liderilor NATO revolvere personalizate
Click
Tot mai multe locuințe renunță la căzi și cabinele clasice de duș. Tendința din Europa care schimbă designul băilor moderne
Digi24
Avertisment dur al Rusiei după summitul NATO de la Ankara: „Deciziile iresponsabile pot duce la o catastrofă”
Cancan.ro
De ce a murit Gabi Mureșan? S-a aflat cauza uluitoare a decesului
Ce se întâmplă doctore
Rezultate Bacalaureat 2026. Rata de promovare a crescut la 74,8%, iar 45 de absolvenți au obținut media 10
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Schimbare MAJORĂ la înmatricularea mașinilor noi. Ce trebuie să știe șoferii?
Descopera.ro
Din ce sunt făcute cochiliile scoicilor?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e puțin ofticat în noaptea nunții: – Din cate văd, dragă...
Descopera.ro
Test de cultură generală. Din ce este făcut ADN-ul?