Băsescu, după întâlnirea cu van Rompuy: „România nu mai trebuie să stea cu mâna întinsă să plătească pensii sau salarii”. Ce se întămplă cu MCV

Publicat: 25 04. 2013, 18:32
Actualizat: 07 08. 2015, 04:32

După întâlnirea pe care a avut-o astăzi cu președintele Consiliului European, Heman van Rompuy, președintele Traian Băsescu a susținut că „România a ieșit din deficitul excesiv” și, în consecință, nu trebuie să se mai împrumute pentru a plăti pensii și salarii.

„Le spun românilor astăzi că pot fi mândri că România a revenit din punct de vedere al credibilității acolo unde îi este locul, printre statele care cheltuiesc rezonabil și n-au nevoie să stea cu mâna întinsă nicăieri pentru a-și plăti pensiile și salariile. România iese din deficitul excesiv”, a spus Băsescu.

Recent, BNR a anunțat că în primele două luni ale anului contul curent al balanței de plăți a înregistrat un excedent de 327 milioane de euro, față de un deficit de 657 milioane euro în aceeași perioadă a anului trecut.

Mai precaut, Herman van Rompuy a arătat că veștile bune în ceea ce privește situația economică în Europa sunt dublate de vești proaste.  „Vestea bună este că am reușit să ajungem la stabilitate în zona Euro și sunt semne de îmbunătățire a situației. Vestea proastă este că de fapt criza continuă. Ar trebui să ne concentrăm pe problema șomajului și să găsim locuri de muncă pentru tineri”, a sugerat liderul european, adăugând că „România merită să fie felicitată pentru eforturi”.

Cât despre situația Justiției, marea slăbiciune a României în relația cu UE, care duce inclusiv la amânarea aderării la spațiul Schengen, Băsescu a propus „analizarea” în decembrie a ideii de ieșire din MCV, în timp ce van Rompuy a atenționat, voalat, că există încă un nivel important al corupției.

„Am abordat în discuțiile cu domnul președinte și problemele de interes direct pentru România, problema Schengen, problema MCV și analiza după decembrie a unei proceduri de ieșire, o strategie de ieșire din acest mecanism”, a explicat Băsescu.

La rândul său, liderul european a făcut doar recomandări.  „Am convenit că este important pentru România să implementeze recomandările Comisiei. Am apreciat cooperarea îmbunătățită între toți actorii politici și instituții  și am făcut apel la accelerarea eforturilor pentru combaterea corupției la nivel înalt și protejarea independenței sistemului judiciar”, a spus van Rompuy.

Ieșirea din MCV ar fi posibilă în contextul în care la nivel european se discută deja despre aplicarea de anul viitor a unui mecanism de monitorizare a corupției care să fie valabil pentru toate statele, iar oficializarea acestuia ar face ca România și Bulgaria să fie practic supravegheate de două ori.