Băsescu îl trimite pe „dottore” Ponta să ia Nobelul UE: „Vreți să mă împopoțonez eu cu Premiul? Îl deleg pe Ponta”. PLUS: „Din cauza unora, poziția României în UE este șubredă”

Publicat: 19 10. 2012, 19:38
Actualizat: 19 03. 2015, 08:22

România va fi parte a uniunii bancare, însă poziția sa actuală în interiorul Uniunii Europene „este șubredă”, a susținut președintele Traian Băsescu la finalul Consiliului European. Ca responsabili, Băsescu a arătat spre Crin Antonescu și Victor Ponta, care „și acum două zile, pe stadion” i-au „fluierat în cor” pe liderii UE. Șeful satului a admis că nu a avut niciun dialog cu premierul, nici măcar în privința mandatului cu care s-a prezentat la Bruxelles și că nu intenționează să-l delege în locul său la Consiliul din noiembrie, când Ponta face planuri să participe la masa decidenților UE.

Gândul a transmis LIVE TEXT declarațiile de la Bruxelles ale președintelui.

Băsescu nu-i deleagă mandatul lui Ponta

„N-aș vrea să discut aici (dacă a existat un dialog cu Victor Ponta în privința mandatului, n.red). Îl aștept cu mare nerăbdare (la negocieri pentru a cere delegarea mandatului pentru următorul Consiliu, n.red)”, a comentat Băsescu. În legătură cu disponibilitaatea de a-i ceda locul, a fost însă foarte ferm: „Avem o Constituție, avem decizii ale CCR. Eu nu pot să-mi abandonez mandatul. Vreți să negociez Constituția?”.

Mai mult, a răspuns ironic intențiilor lui Ponta. Întrebat dacă merge la Oslo, la decernarea Premiului Nobel pentru Pace, câștigat de Uniunea Europeană, Băsescu i-a pasat-o premierului: „Vreți să mă împopoțonez cu un titlu pe care… Ce-am făcut eu pentru Premiul Nobel? Cred că îl deleg pe domnul Ponta”.

Președintele se așteaptă însă, cel puțin declarativ, la o „corelare cu guvernul”. „O văd respectând deciziile luate la nivelul Consiliului”, a explicat șeful statului.

De la București, Victor Ponta spune însă că nu doar că nu a discutat cu președintele despre mandatul pentru CE, dar că nici nu are plănuită vreo întâlnire cu acesta în privința concluziilor summitului. „Nu e programată nicio întâlnire”, a spus premierul cu câteva minute înaintea declarațiilor lui Băsescu, menționându-și „amărăciunea” că, în ceea ce privește fondurile europene acum blocate, „președintele Băsescu a așteptat pasiv din 2009 încoace, iar acum a devenit activ”. „Era bine să fie activ și cu guvernul său”, a comentat primul-ministru.

„S-a lucrat împotriva intrării în Schengen”

Chiar dacă a evitat un atac frontal la adresa guvernului și a premierului, Băsescu a făcut totuși la rândul său, de la Bruxelles, o lista de reproșuri. În top, a stat însă atitudinea lui Ponta și Antonescu față de popularii europeni: „Vă rog să-mi spuneți în ce situație sunt eu la Consiliu, când acum două zile, pe stadion, liderii UE erau fluierați în cor. Din cauza unor lideri și a majorității parlamentare, poziția noastră este șubredă în interiorul UE”.

Băsescu a amintit și amânarea măsurilor de intrare în zona euro, atiutudinea „împotriva intrării în Schengen”, întârzierea cheltuirii banilor europeni. „Cât s-a lucrat pentru Schengen în ultima vreme? S-a lucrat împotriva intrării în Schengen. Degeaba spunem că vrem să fim membri ai Uniunii bancare, dacă amânăm să îndeplinim măsurile de intrare în zona euro. Mi se pare că am ajuns la o limită. Cu cât vom întârzia în utilizarea fondurilor structurale, cu atât distanța crește. Nimeni nu te tractează la nesfârșit mai ales dacă acest lucru costă alte state”, a avertizat Băsescu.

Zona euro va avea și un buget propriu

În privința concluziilor summitului, Băsescu a anunțat intrarea României în uniunea bancară, chiar dacă Ponta a avut obiecții publice în acest sens. „Ceea ce ne-am propus, să avem acces la uniunea bancară, s-a realizat”, a spus președintele, explicând că acest lucru va însemna „supravegherea tuturor băncilor, mici sau mari”. Potrivit șefului statului, după discuțiile de azi-nospte dintre liderii UE, inclusiv țările non-euro vor fi reprezentate în interiorul mecanismului de supraveghere.

În plus, „s-a stabilit crearea unui buget al zonei euro”, care, spune Băsescu, „nu afectează bugetul UE, nu afectează cadrul financiar multianual”. „Banii pot proveni din taxele pe tranzacțiile bancare, de exemplu. Dintr-o astfel de taxă se poate crea bugetul zonei euro”, a adăugat președintele.