Băsescu, reacție după ce CCR l-a scos pe Dragnea din calculele pentru Guvern: N-am dubii că are un blat cu instituțiile de forță, dar n-o să-i iasă

Publicat: 05 05. 2017, 10:30

„N-am dubii că are un blat cu instituțiile de forță, numai că i se întâmplă ceea ce i-am spus de la bun început. Îl folosesc și va plăti nota de plată până la capăt. El a crezut că cei de la CCR se vor prostitua, dar uite că nu a fost așa. A crezut că se va rezolva la ÎCCJ, dar uite că lucrurile merg mai departe. (…) Nu știu nici unul care a făcut blat cu Sistemul și să-i reușească. Nici nu lui Dragnea nu-i va ieși”, a declarat fost președinte la România TV. 

Comentariile vin după ce joi Curtea Constituțională a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate ridicată de Avocatul Poporului la Legea 90/2001, care îi interzice liderului PSD Liviu Dragnea să facă parte din Guvern din cauza condamnării definitive cu suspendare, după ce a amânat de patru ori o decizie. Astfel, CCR nu s-a pronunțat practic pe conținutul legii respective, rezumându-se doar la a-i respinge sesizarea lui Victor Ciorbea, pe motiv că „motivele invocate în sesizare constituie atât probleme de aplicare și interpretare a legii de către autoritățile publice competente, cât și aspecte de legiferare ce intră în competența Parlamentului”.

„Pentru adoptarea acestei soluții, Curtea a constatat că, în esență, motivele invocate în sesizare constituie atât probleme de aplicare și interpretare a legii de către autoritățile publice competente, cât și aspecte de legiferare  ce intră în competența Parlamentului”, arată judecătorii CCR.

Avocatul Poporului a atacat, pe 5 ianuarie, la CCR, Legea care nu îi permite lui Liviu Dragnea să fie membru al Guvernului. CCR a luat în dezbatere această excepție de neconstituționalitate, pentru prima dată, în 7 martie. Deși judecătorii CCR au dezbătut pe marginea excepției de neconstituționalitate de fiecare dată, nu au reușit să se pună de acord și să tranșeze prin vot în favoarea uneia sau a alteia dintre soluții, astfel încât speța a fost amânată pentru 21 martie, apoi pentru 4 aprilie, ulterior pentru 27 aprilie iar acum pentru 4 mai.