Băsescu: România riscă să importe asiatici și musulmani, dacă nu crește natalitatea

Publicat: 19 11. 2016, 15:08

Băsescu a spus la lansarea candidaților PMP Suceava pentru alegerile parlamentare, că cea mai mare îngrijorare a oamenilor politici trebuie să fie problema natalității.

„Suntem o țară care nu are potențial de creștere pentru că nu are cu cine și va fi în fața a două alternative: să rămânem plafonați din punct de vedere al creșterii economice sau să importăm asiatici, musulmani de prin Orientul Mijlocul sau de pe unde vom apuca. Numai că noi am văzut experiența statelor care au făcut acest lucru. Franța, Germania, Italia, Olanda, Belgia sunt țări în care este afectată însăși fibra creștină a popoarelor. Ori pentru noi devine extrem de important să găsim soluții ca familiile să aibă copii”, a spus Traian Băsescu.

El a menționat că este suficient sprijinul financiar actual acordat mamelor și că este nevoie de un program național de construcție de creșe și grădinițe pentru că mamele nu-și pot lăsa copiii în nesiguranță și să meargă la serviciu.

„Un program național de construcție de creșe și grădinițe este un program care poate da încredere mamelor că au unde-și lăsa copiii în siguranță”, a spus fostul președinte, care a menționat că astfel se poate ca România să-și inverseze curba natalității și să treacă pe un spor pozitiv de natalitate.