BEJ Argeș a sesizat Poliția Câmpulung într-un caz de șantaj în rândul unei formațiuni politice

Publicat: 02 05. 2025, 12:32

Oamenii legii au fost sesizați de Biroul Electoral Județean Argeș într-un caz de șantaj al membrilor unei grupări politice cărora li s-au cerut bani ca să poată fi numiți reprezentant în secțiile de votare. 

Polițiștii din Câmpulung au fost sesizați într-un dosar de șantaj, de Biroul Electoral Județean,  după ce membrii unui partid au cerut unor membrii cotizațiile în avans, în contextul participării acestora ca reprezentanți în secțiile votare. Surse din cadrul anchetei susțin că este vorba de SOS.

Un bărbat de 54 de ani, din Câmpulung, membru al unui partid politic a sesizat joi BEJ Argeș, iar de aici plângerea a fost repartizată polițiștilor de la Câmpulung.

„În cuprinsul sesizării depuse de bărbat, acesta susține că reprezentanții partidului din care face parte, au solicitat membrilor organizației din județul Argeș, achitarea în avans a cotizației anuale de membru de partid, considerând că acest aspect întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj, în contextul participării acestora ca reprezentanți în secțiile de votare, din luna mai”, transmite IPJ Argeș.

Polițiștii au deschis un dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de șantaj, în cauză fiind efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung. Surse din cadrul anchetei susțin că este vorba de SOS.

Potrivit plângerii depuse la BEJ Argeș, se arată că fiecare reprezentant în secțiile de votare al SOS este obligat să plătească suma de 100 lei. Pentru această sumă, cei care au făcut sesizarea spun că nu primesc chitanță și li s-a spus că cei 100 lei reprezintă plata anticipată a cotizației pentru un an.

Semnatarul sesizării susține că mulți dintre cei care nu au achitat această sumă nu au fost trimiși în secțiile de votare.

 

CITEȘTE ȘI:

ALEGERI 2025 Nicușor Dan a depus plângere penală la DIICOT împotriva Elenei Lasconi. Candidata USR, acuzată de trei infracțiuni

BEJ Ilfov a sesizat Poliția și Parchetul în cazul lui George Simion. Aceasta a continuat