Blaga, despre lansarea candidaților ARD: Nu am vrut să facem o manifestare faraonică

Publicat: 05 11. 2012, 15:12
Actualizat: 07 10. 2018, 01:55

Președintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, că lansarea candidaților ARD are loc la Opera Română deoarece alianța „dorește să pornească opera de reconstrucție a României”, arătând că reprezentanții ARD nu au vrut să facă o manifestare faraonică.

„Sperăm să avem o lansare reușită, decentă, să le spunem colegilor gândurile noastre la început de drum și sperăm să convingem românii că suntem alternativa la Ponta care a blocat cu totul țara asta”, a spus Blaga, înainte de lansarea candidaților ARD pentru alegerile parlamentare.

El a fost întrebat de ziariști de ce ARD a ales ca loc de lansare a candidaților Opera Română.

„Pentru că noi dorim să pornim opera de reconstrucție României și nu am vrut să facem o manifestare faraonică. Știm și noi să facem mitinguri cu zeci de mii de oameni”, a mai spus Vasile Blaga.