Blaga: Doar după europarlamentare discutăm despre unitatea dreptei, dar numai în jurul PDL

Publicat: 26 10. 2013, 14:20
Actualizat: 29 03. 2019, 02:14

Președintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, sâmbătă, la Arad, că partidul va iniția discuții despre unitatea dreptei românești doar după alegerile europarlamentare, anunțând însă că nu acceptă dizolvarea partidului pentru că nu se poate construi dreapta „omorând inima ei, care este PDL”.

Prezent la Consiliul de coordonare județean al PDL Arad, în care va fi aleasă noua conducere, președintele PDL, Vasile Blaga, a afirmat, într-un discurs ținut în fața a peste 600 de delegați, că unitatea dreptei trebuie să aibă loc în jurul PDL și că discuțiile vor fi inițiate de partid doar după alegerile europarlamentare, când forțele politice interesate își vor fi măsura popularitatea în rândul electoratului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„PDL merge singur în alegerile europarlamentare, este o condiție ca să știm toți cei de pe dreapta cum stăm, pentru a putea face o construcție sănătoasă. Da, după alegeri discutăm de unitatea dreptei, dar numai în jurul PDL. Nu poți construi unitatea dreptei spunând că trebuie să dizolvi PDL. Păi în ce să se dizolve PDL, în doi-trei care au plecat de la noi? Asta nu înseamnă aroganță, ci responsablitate față de dreapta românească. Nu poți costrui dreapta românească omorând inima ei, care este PDL”, a declarat Blaga.

El a adăugat că dacă aceste aspecte sunt înțelese de către eventualii parteneri politici PDL merge mai departe cu discuțiile și se va ajunge la cea mai bună variantă pentru dreapta românească.

Președintele PDL a spus că a vorbit despre unitatea dreptei încă de la convenția partidului, „dar din păcate vorbesc cu ipocrizie despre unitatea dreptei și unii care s-au străduit să o fărâmițeze”.

Blaga a afirmat că sunt mulți care vor structurile și oamenii PDL, dar nu vor numele acestui partid, culorile și sigla, iar fără acceptarea acestora „nimeni nu se poate baza pe PDL”.

Liderul FC Mihai Răzvan Ungureanu, liderul PMP Eugen Tomac și europarlamentarul Cristian Preda au anunțat, vineri, împreună, un proiect politic pentru europarlamentare și prezidențiale, cu fostul premier drept candidat la Președinție, obiectivul fiind „crearea unui partid puternic de dreapta”.

Președintele Traian Băsescu declara recent că el și-a dorit ca unificarea dreptei să se facă înainte de europarlamentare, iar mai apoi să se desemneze un candidat la prezidențiale. Întrebat dacă unificarea dreptei se va face după europarlamentare, Traian Băsescu a spus că el a dorit ca această unificare să aibă loc acum și a mărturisit că, în urmă cu trei săptămâni, l-a sunat Vasile Blaga, cu care s-a și întâlnit ulterior să discute.

„Am întrebat care este subiectul și mi-a zis: «Păi, ce facem cu dreapta» și i-am spus părerea mea. Părerea mea este că unificarea trebuie făcută înainte de europarlamentare ( ..) pentru a se obține un rezult apropiat de cel al PSD. În același timp, am dat varianta, pentru că am înțeles că era o consultare. Am spus, dacă nu se poate, Mișcarea Populară și Forța Civică ar trebui să facă o fuziune până atunci”, declara șeful statului.