Blaga și-a lansat campania la șefia PDL la Suceava, „de unde a început revoluția protocalie”

Publicat: 01 03. 2013, 20:57
Actualizat: 05 07. 2013, 16:46
Președintele PDL, Vasile Blaga, și-a lansat programul politic pentru câștigarea unui nou mandat la șefia partidului, vineri, la Suceava, spunând că acesta este locul de unde a început "revoluția portocalie", dar și Alianța "Dreptate și Adevăr", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Președintele PDL, Vasile Blaga, și-a lansat programul politic pentru câștigarea unui nou mandat la șefia partidului, vineri, la Suceava, spunând că acesta este locul de unde a început „revoluția portocalie”, dar și Alianța „Dreptate și Adevăr”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În discursurile lor, Vasile Blaga și secretarul general al PDL, Gheorghe Flutur, au spus că au ales Suceava pentru începerea campaniei interne în partid întrucât de aici a început „revoluția portocalie”.

Flutur a spus, la lansarea moțiunii lui Vasile Blaga, că „e primăvara PDL” și că nu întâmplător a fost aleasă Suceava pentru lansarea oficială a moțiunii lui Vasile Blaga pentru că de la Suceava a început „revoluția portocalie”, dar și Alianța „Dreptate și Adevăr”.

La rândul său, Blaga a arătat că a decis să lanseze de la Suceava programul politic în fața unor oameni harnici, de dreapta, care nu vor nimic pe gratis de la stat și că Gheorghe Flutur, care conduce organizația județeană a PDL, este cel alături de care a început construcția Alianței „Dreptate și Adevăr”.

Vasile Blaga și-a exprimat convingerea că va fi președintele unui PDL unit și puternic, subliniind că un partid puternic se bazează pe valori pe care el personal nu și le schimbă de la o lună la alta sau de la un an la altul. El a mai spus că își dorește ca în această campanie internă din partid să existe o dezbatere sănătoasă pentru partid, astfel încât competitorii actuali să-și poată da „Bună ziua” și după 23 martie.

„Este viață și după 23 martie. Aștept un comportament ca al meu după alegerile din mai 2011”, a spus Vasile Blaga.

El a menționat că în mai 2011 a atras atenția că trebuie un just echilibru între măsurile care trebuiau luate pentru ieșirea din criză, că va fi câștigată bătălia cu criza, dar că partidul va pierde inimile românilor.

„Exact asta s-a întâmplat”, a spus liderul PDL, care a arătat că din acest motiv alegerile din 2012 au fost cele mai politizate de după 1990.

Vasile Blaga a arătat că programul său propune reconstrucția PDL, să recâștige inimile românilor și să câștige viitoarele alegeri generale.

El a mai spus că un partid puternic se bazează pe rezerva de cadre și a subliniat că cei mai mulți șefi de decocentrate, aproximativ 90 la sută, au plecat din partid.