Borbely: Nimeni nu are dreptul să își însușească nici autonomia, nici libertatea maghiară

Publicat: 12 03. 2013, 16:58
Actualizat: 25 06. 2013, 16:15
Vicepreședintele politic al UDMR, Borbely Laszlo, afirmă, pe blog, referindu-se la mitingul pentru autonomie din 10 martie al CNS, de la Târgu Mureș, că "nimeni nu are dreptul să își însușească nici autonomia, nici libertatea maghiară care o include pe cea secuiască".

Vicepreședintele politic al UDMR, Borbely Laszlo, a publicat, marți, pe blog, un text intitulat „Libertatea maghiară”, în care se referă la manifestația pentru autonomie de duminică, arătând că a simțit nevoia să ia poziție publică față de o serie de declarații făcute de participanții la evenimentul organizat de Consiliul Național Secuiesc (CNS), transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Simt că este de datoria mea să iau poziție publică, în calitatea mea de locuitor al orașului Târgu Mureș, de persoană care a fost prezentă în 1989, când am dobândit libertatea prin luptă, dar și după aceea, în primele luni ale lui 1990 și pe 19 – 20 martie, atunci când unii au vrut să elimine valorile democratice și au încercat să comită un pogrom împotriva comunității maghiare. Nouă, târgumureșenilor, nu trebuie să ne dea nimeni lecții dacă să ne fie sau nu teamă. Unii dintre liderii manifestației de duminică au afirmat că, în sfârșit, au dărâmat zidul fricii la Târgu Mureș. Această afirmație, ca să mă exprim cu diplomație, nu corespunde în niciun fel realității, pentru că noi, târgumureșenii, am dărâmat acest zid al fricii și nu ne-am mai temut deja pe 21 decembrie 1989, apoi pe 10 februarie 1990, la manifestația cu lumânări și cărți, și iarăși, pe 19 și 20 martie 1990. Acesta este motivul pentru care nouă nimeni nu ne poate da lecții despre ce înseamnă să îți aperi principiile până la capăt”, arată Borbely.

El spune că 15 martie – Ziua maghiarilor de pretutindeni – „este sărbătoarea libertății maghiare pretutindeni în lume, inclusiv a libertății secuilor” și invită maghiarii să o sărbătorească alături de UDMR de la ora 16.00, la Monumentul Secuilor Martiri din oraș – locul de unde a pornit și mitingul pentru autonomie al CNS de duminică.

Borbely subliniază că „nimeni nu are dreptul să își însușească nici autonomia, nici libertatea maghiară care o include pe cea secuiască”, arătând că la monumentul în cauză se strâng, „încă din 1875, de fiecare 15 Martie” maghiarii din Târgu Mureș.

„Încă din 1875, de fiecare 15 Martie, noi, târgumureșenii, ne ducem la Monumentul Secuilor Martiri, unde evocăm evenimentele din 1848, cinstim amintirea martirilor și ne mărturisim credința în libertatea maghiară – care include, fără doar și poate, și libertatea secuilor. În lumina tuturor faptelor menționate, dacă cineva intenționează să organizeze o manifestație la Târgu Mureș cu cinci zile înainte de 15 Martie, înainte de a anunța ținerea manifestației ar trebui să se consulte cu organizațiile interesate. Convingerea mea este că ziua de 15 Martie ar fi putut fi sărbătorită în așa fel încât să o legăm și de revendicările firești formulate pe 10 martie. Am convingerea că nimeni nu are dreptul să își însușească doar pentru el nici autonomia, nici libertatea maghiară, care o include pe cea secuiască, că nu este permis să rupem în două sărbătorile noastre și că nu ne putem imagina două Transilvanii diferite”, arată Borbely.

El afirmă că organizațiile maghiare trebuie să manifesteze pentru drepturile celor aproape un milion și jumătate de oameni din comunitate împreună, „pentru că una nu o exclude pe cealaltă”, așa cum a dovedit UDMR încă din 1990, „urmărind să obțină aceste drepturi, de multe ori cu succes, câteodată fără, recurgând pentru aceasta, în cadrul statului democratic de drept, la instrumentele democrației parlamentare și ale autonomiei”.

Aproximativ 5.000 de persoane au participat, duminică seară, la mitingul organizat de CNS, pentru autonomie, purtând steaguri și fanioane secuiești, precum și pancarte cu mesaje pro-autonomie.

Participanții la miting au adoptat o petiție în care cer autonomia Ținutului Secuiesc și încetarea „luptei împotriva simbolurilor secuilor”. Ei cer în petiție ca Ținutul Secuiesc să devină regiune administrativă de sine stătătoare și garantarea prin lege a autonomiei teritoriale. Totodată, ei protestează față de o reorganizare administrativă care „lezează interesele secuilor”.

Participanții la mitingul pentru autonomie au cerut Guvernului să înceapă tratativele legate de aceste revendicări cu reprezentanții secuilor.

Președintele Consiliului Național Secuiesc, Izsak Balazs, afirma, joi, că mitingul pentru autonomie din 10 martie are și rolul de a demonstra că în oraș „nimeni nu mai are motiv de frică” și că a fost depășită „frica de două decenii”, după incidentele dintre români și maghiari din 1990.