Candidatul la alegerile locale care nu a votat niciodată și nu își cunoaște adversarii: ”E un pic ciudat”

Publicat: 07 04. 2016, 12:33

„Personal, nu cunosc acești candidați. Nici pe cei de la Primăria Generală nu-i cunosc personal. Nu am votat de când sunt cetățean român. Am buletin din februarie 2016. Nu-i cunosc personal pe contracandidați. . Am auzit că avem două ziariste în aceste alegeri (n.r.-Gabriela Firea și Laura Chiriac) în această campanie. E un pic ciudat ca ziaristele să se apuce de administrație. Trebuie să ai experiență în management. E ca și cum un ziarist care e comentator sportiv deodată ar spune «eu vreau să fiu Hagi sau Zidane». Era comentator până acum și apoi vrea să facă și el (n.r.administrație). Nu știu ce experiență au în management, ce bugete au gestionat, ce oameni au coordonat. E un buget de miliarde de lei, sunt peste o mie de oameni. Nu se improvizează această experiență, a declarat Clotilde Armand, la Adevarul Live.

În ceea ce privește sectorul 1, candidata USB  a vorbit despre proiectul cu care intră în campania electorală privind amenajarea a 10 km de plajă în București.

„Un domn de la televiziune a spus: Nu ne mai ducem la plajă la Mamaia, o să ne ducem la plajă în Dămăroaia! Dămăroaia e un cartier simpatic. În afară de blocurile construite recent și care aduc un prejuduciu celor care au case mici. E o problemă întreagă ce trebuie rezolvată. Trebuie să avem respect și pentru ceilalți. Trebuie lăsat spațiu pentru un colț vedere. Trebuie locuri de parcare (…) Lacurile sunt o comoară în mijlocul Bucureștiului. Rămân neexploatate în continuare. În plus, acolo se deversează apele murdare ale caselor din jur. O parte din aceste case ocupă domeniul public în mod ilegal. Au și pontoane. Trebuie făcut un inventar al terenurilor din jurul lacurilor. Nu va fi ușor. Nefiind un om politic, eu nu am nicio legătură cu nimeni. Nu mă interesează că acolo e vărul nu știu cui și ce face acesta. O să facem un inventar și o să mă interesez când au fost construite.  Pierd 100 de voturi ca să câștig 100.000 de voturi. În plus, am conștiința împăcată. Eu spun ce corect și mi se pare corect. Nu am ajuns la un nivel în care să gândesc doar politic. Am stima oamenilor din jurul meu. Nu vreau să pierd aceste lucruri. Sunt gata să pierd salariul meu dar nu pentru a face niște compromisuri. Fac lucrurile așa cum este corect”, a spus Clotilde Armand.