Carmen Dan, despre pensiile speciale: Nu se va umbla la vârsta de pensionare

Publicat: 31 07. 2017, 10:00

„Se pregătește un act normativ cu care se intră în ședința de miercuri. Nu se diminuează drepturile deja câștigate. E momentul ca atunci când spunem că în sistem avem deficit de 20.000 oameni, care crește, normal e să facem ceva să îndreptăm aceste lucruri. Asta se va întâmpla. S-a anunțat un termen de 15 septembrie. Cei care vor să își depună dosarele au timp o lună și jumătate. Avem un deficit foarte mare în MAI. Am discutat cu premierul și sunt discuții să aducem în sistem 4.000 de angajați în perioada următoare și să intervenim pentru dotarea cu echipamente de intervenție, în primul rând a polițiștilor de ordine publică. Înțeleg că nu se umblă la vârsta de pensionare”, a declarat Carmen Dan.

Ministrul Afacerilor Interne a anunțat creșterea cu 10% a salariilor polițiștilor, pentru a echilibra veniturile polițiștilor cu cele ale militarilor.

„Am avut săptămâna trecută discuții cu premierul și ministrul de Finanțe și în acest moment avem în plan un act normativ pentru ca și polițiștilor să le crească salariul cu 10%”, a spus Carmen Dan.

Precizările vin după ce ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a anunțat, duminică seara, că Guvernul are în plan o Ordonanță de Urgență privind pensiile speciale, precizând că acestea nu se vor mai actualiza în funcție de veniturile celor aflați în activitate.