Ce le promite Guvernul Orban românilor, dacă liberalii vor câștiga alegerile anticipate

Publicat: 20 02. 2020, 14:11
Sursă FOTO: Gov ro

Vicepremierul PNL, Raluca Turcan, consideră că economia răspunde „pozitiv” la ideea declanșării alegerilor anticipate, cât și la „măsurile economice adoptate de Guvernul PNL”, subliniind că efectele pozitive ale României s-ar vedea cu adevărat după o guvernare liberală de patru ani.

„Alegerile anticipate sunt așteptate de români, de mediul de afaceri și de partenerii instituționali”, a declarat prim-vicepreședintele PNL, Raluca Turcan, într-o postare pe Facebook, în care sunt prezentate realizările guvernului Orban de la învestirea acestuia până în prezent.

„Inflația va coborî în primul trimestru până la 2,8% (prognoza BNR), comparativ cu explozia de prețuri din anul 2019”, a promis Raluca Turcan, care a adăugat că „deficitul bugetar scade de la 4,6% din PIB în 2019, la 3,58% în acest an și vom ajunge la 2.7% din PIB în anul 2022”.

Printre alte realizări ale guvernării Orban, Raluca Turcan a amintit ieftinirea „cu peste 32 de bani pe litru” a carburanților, creșterea câștigului salarial mediu net”.  Turcan a mai punctat că „prețurile facturilor pentru energia electrică și pentru gazele naturale nu au mai crescut ca în ultimele 3 ierni, pentru că am eliminat taxele aberante introduse prin OUG 114”.

Raluca Turcan: „Un Parlament scos din mâinile unui PSD toxic și ilegitim”

„Dacă numai în trei luni de guvernare am reușit să stabilizăm economia și să generăm atâtea efecte benefice pentru mediul economic și pentru buzunarul cetățenilor români, imaginați-vă cât de mult s-ar schimba România în bine după o guvernare liberală de minimum patru ani, cu un Parlament scos din mâinile unui PSD toxic și ilegitim”, a declarat Raluca Turcan.

Sursă foto: Gov.ro