Ce spune Ion Iliescu despre varianta referendumului organizat în două zile

Publicat: 14 07. 2012, 20:42
Actualizat: 14 07. 2012, 21:05

Președintele de onoare al PSD, Ion Iliescu a declarat, sâmbătă, că ar fi mai realistă organizarea referendumului în două zile, având în vedere că din cauza perioadei de vară lumea se mobilizează mai greu, dar și experiența cu referendumul din 2003 de modificare a Constituției.

„Cred că două zile ar fi realist, pentru că experiența a arătat și, mai ales, suntem într-o perioadă de vară și lumea merge mai greu, se mobilizează mai greu. Și avem această experiență pentru modificările la Constituție, în 2003. Tot așa, ținând seamă de nevoia de a asigura prezență, s-a organizat pe două zile și a fost foarte bine. S-a dat o prezență mai bună, într-un moment important de modificări esențiale ale Constituției noastre, în special probleme legate de noul nostru statut în UE”, a afirmat Ion Iliescu, răspunzând întrebărilor jurnaliștilor, la recepția de Ziua Națională a Franței.

El a adăugat că starea de spirit a populației privindu-l pe președintele suspendat Traian Băsescu este „evidentă”, dar este o problemă faptul că participarea la vot va fi afectată de perioada de vară.

„Eu cred că starea de spirit a populației este evidentă, dar problema este participarea la la vot într-o perioadă cam nefericită, în mijlocul verii”, a mai spus fostul președinte al României.