Cele trei scenarii ale lui Liviu Dragnea. „Nu cred în coincidențe, este o acțiune coordonată, sunt băiat major”

Publicat: 15 07. 2015, 22:04
Actualizat: 16 07. 2015, 17:24

This browser does not support the video element.

Ședința în care Victor Ponta și-a prezentat demisia de la conducerea PSD, a fost și una a răfuielilor între Liviu Dragnea și Ilie Sârbu. Dragnea a avut un mesaj și pentru cei care l-au atacat în ultimele zile în mass-media, spunând că nu mai crede în coincidențe între apariția acestora și situația din PSD.

„Am înțeles că nu am nicio calitate în PSD, nu am din ce să mă retrag. Nu sunt în dispută cu absolut nimeni din partid, este un partid care nu merită, mă refer la sutele de mii de membri, ca la vârful partidului să există dispute mici, dispute mici pe niște funcții relativ trecătoare. În ceea ce privește funcția de coordonator politic, sincer, încerc să fiu calm, nu am luat-o de la librărie, Comitetul Executiv Național a hotărât și să acceptez funcția de coordonator politic. Nu este nevoie de un Congres în PSD acum, dar s-au spus mai multe lucruri, sunt două variant eluate în calcul, un Congres în toamnă și un Congres după parlamentare, la începutul lui 2017. Aceste două variante vor fi discutate miercuri la Comitetul Executiv, când se va decide cine va conduce PSD până la Congres”, a declarat Dragnea.

El a adăugat că speră că PSD este în continuare un partid viu.

„Eu trebuie să mă gândesc serios dacă mai garantez pentru cineva în conducerea partidului pentru că am avut nenumărate discuții cu enorm de mulți colegi din țară. Iau un calcul un singur lucru și anume să mă gândesc serios la ce au spus unii colegi alții în BPN, să mă hotărăsc ce vreau eu în ceea ce privește conducerea partidului. Promisiunea pe care am făcut-o este că o să mă gândesc serios. O să mă gândesc la una din cele trei posibilități, să candidez, să susțin pe altcineva sau să mă retrag”, a spus Dragnea.

Potrivit acestuia, demisia lui Ponta nu este un lucru bun pentru PSD, care are nevoie de un nou proiect politic. 

El susține că nu a fost o coincidență că în ultimele zile au fost atacuri împotriva sa în mass-media. 

„Nu știu de unde au venit, dar din păcate sau din fericire, nu sunt de ieri în București, o asemenea acțiune coordonată nu este întâmplătoare. Eu nu mai cred demult în coincidențe. Chiar nu mai cred, sunt un băiat major. Sper să se închidă. Există capacitate la unii oameni că astea nu fac bine. Asta e una din cele mai mari prostii pe care le-am auzit, ar mai urma să spună cineva că sunt și omul lui Băsescu în PSD. Niciun om cu scaun la cap și sunt enorm de mulți în partid nu poate să mă acuze că am făcut ceva. Am suferit pentru acest partid și îmi asum”, a subliniat Dragnea.

El a precizat că este în continuare coordonator politic al PSD.