Chiar dacă imaginile au făcut înconjurul Internetului, Bușoi spune că nu știe cine este liberalul din Bistrița care a agresat o femeie, apoi a fost „răsplătit” cu o funcție de conducere

Publicat: 19 05. 2017, 20:12
Actualizat: 11 02. 2019, 16:52

Cristian Bușoi, a spus, într-o conferință de presă susținută vineri seara la Bistrița că nu știe cine este Jenor Beudean, liberal care a agresat o femeie care a trecut pe culoarea roșie a semaforului, în luna iunie anul trecut. În prezent, acesta este ales în conducerea organizației județene a PNL după ce ar fi spus că ar fi primit neînceperea urmăririi penale.

„Nu știu despre cine este vorba și nu cunosc subiectul”, a fost reacția lui Cristian Bușoi la întrebarea corespondentului MEDIAFAX în ceea ce privește de cooptarea în conducerea organizației județene a PNL a lui Jenor Beudean.

Chiar dacă a încercat să inducă în eroare presa, dar și pe colegii din PNL, deocamdată liberalii nu au luat măsuri împotriva Jenor Beudean. Președintele organizației județene a PNL Bistrița-Năsăud, Ioan Turc, spune că la această dată Jenor Beudean este în continuare în echipa de conducere a organizației.

Liberalul a demisionat din organizația județeană PNL Bistrița-Năsăud, anul trecut în luna iunie, după ce a fost la un pas de excludere din partid întrucât a agresat o femeie, iar soțul acesteia a postat imaginile online.

În luna decembrie 2016, Jenor Beudean s-a reînscris în partid și la alegerile de luna aprilie din interiorul organizației județene a fost cooptat în funcția de secretar general adjunct al organizației județene a PNL. Acesta a susținut într-o conferință de presă că a scăpat de problemele penale. „Mie mi-a dat soluția de renunțare, de renunțare la urmărirea penală, propunere de renunțare” a spus Jenor Beudean.

Deși liberalii bistrițeni spun că totul este în regulă și că Jenor Beudean nu ar fi fost găsit vinovat, polițiștii bistrițeni nu au finalizat dosarele de cercetare penală în cazul acestuia.

„Poliția municipiului Bistrița are în lucru două dosare penale, în niciunul dintre acestea nefiind finalizate cercetările. Este vorba despre un dosar penal pentru vătămare corporală, plângerea fiind făcută de o femeie și de un dosar penal pentru distrugere, plângere formulată de un bărbat”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Bistrița-Năsăud, ag.princ. Crina Sârb.

Incidentul în care a fost implicat politicianul s-a petrecut pe 14 iunie 2016 pe un bulevard din Bistrița, soțul femeii agresate, Cristian Cezar Constantinescu postând pe Facebook imagini care înfățișau pe Jenor Beudean agresând-o pe soția sa, Nicoleta.

Nicoleta Constantinescu, femeia agresată, împreună cu soțul ei, locuiesc de mai mulți ani în Martea Britanie și după incident s-au reîntors în străinătate. În acest caz și politicianul a făcut o plângere împotriva femeii pentru injurii aduse în spațiul public, lovirea autoturismului și traversarea pe culoarea roșie a semaforului.

La momentul incidentului, fostul copreședinte al PNL, Alina Georghiu, i-a cerut scuze public femeii agresate de fostul vicepreședinte al PNL Bistrița-Năsăud, Jenor Beudean, iar imediat după incident, Biroul de Presă al PNL a anunțat că va cere excluderea din Partidul Național Liberal a agresorului, însă acesta a demisionat.