Cine ar putea să-i la locul lui Rus: acesta este primul nume de pe listă

Publicat: 11 06. 2015, 22:23

Acesta a condus Direcția Dezvoltare din cadrul CJ Vrancea până în mai 2012, când USL a preluat guvernarea, iar el a fost numit atunci secretar de stat la Ministerul Dezvoltării.

Ulterior, în martie anul trecut, a fost mutat la Ministerul Transporturilor, tot pe postul de secretar de stat.

Iulian Matache, a cărui soție este președintele Tribunalului Vrancea, este prezentat în presa locală drept un apropiat al președintelui Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, la momentul numirii ca secretar de stat, în mai 2012, el mulțumindu-i public lui Oprișan și spunând că nu ar fi ajuns în această funcție fără sprijinul, susținerea și încrederea lui Oprișan.

Ioan Rus a demisionat, joi, din postul de ministru al Transporturilor, în urma declarațiilor sale referitoare la românii din străinătate, urmând ca săptămâna viitoare să fie desemnat un înlocuitor.

Informația a fost confirmată de premierul Victor Ponta pentru MEDIAFAX și postată și pe contul de Facebook al acestuia.

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a declarat, la o emisiune la Digi 24, în contextul în care vorbea despre românii din străinătate și despre cât câștigă aceștia muncind în construcții, de exemplu, cu un salariu de 1.500 de euro, că „de banii ăștia copiii se fac golani acasă, iar nevasta curvă”.

Rus a fost numit ministru al Transporturilor în iunie anul trecut.