Cine sunt „ofițerii” din PSD despre care vorbea Ponta

Publicat: 23 04. 2016, 19:34
Actualizat: 30 03. 2019, 14:16

„Pentru că am văzut interpretarile din presă vreau să precizez că atunci când am scris de ‘ofițerii’ care vor să preia puterea în PSD NU mă refeream la Valeriu Zgonea – ci la un vicepreședinte PSD, fost ministru în Guvern (dacă va fi nevoie le voi spune colegilor mei despre cine este vorba)!”, a precizat Ponta pe Facebook ulterior publicării mesajul privindu-l pe Liviu Dragnea.

Președintele executiv al PSD, Valeriu Zgonea, a afirmat că, în cazul în care Victor Ponta s-a referit la el în postarea privind pericolul ca PSD să intre pe mâna unor ofițeri acoperiți sau descoperiți, să facă public acest lucru.

„Să spună public dacă are ceva cu mine personal”, a declarat Valeriu Zgonea, întrebat dacă la el se referea Ponta când vorbea de ofițeri acoperiți sau descoperiți din conducerea PSD.

„Ca să răspund tuturor celor care ma întreabă: cred că Liviu Dragnea NU trebuie sa își dea demisia din funcția de Președinte al PSD! Trebuie să țină Partidul unit, să câștige alegerile locale și parlamentare și să ferească PSD de toți „ofițerii” acoperiți sau descoperiți care vor să îl preia! Clar?”, a postat vineri Ponta pe Facebook, după ce Dragnea a primit sentința definitivă de doi cu suspendare în Dosarul Referendumul.

Ulterior ședinței Comitetului Executiv, întrebat despre absența președintelui Camerei Deputaților în momentul declarațiilor de presă, în condițiile în care liderii PSD erau prezenți pentru a-l susține, președintele PSD, Liviu Dragnea, a replicat: ”Nu știu, în schimb am văzut reacția lui Victor Ponta și îi mulțumesc”.

„Toți suntem curioși. Dacă știe, să-i spună. Poate-i protejăm”, a spus liderul social-democraților, întrebat despre afirmațiile de vineri ale lui Ponta.