Cioloș face o vizită de 3 zile în SUA și se întâlnește cu vicepreședintele Biden

Publicat: 22 05. 2016, 13:26

Vizita premierului român începe duminică, cu un dineu informal oferit de John Rakolta Jr., consul general onorific al României la Detroit, la locuința acestuia, anunță Biroul de presă al Guvernului României.

Luni, Dacian Cioloș va vizita centrul de cercetare-inovare al Ford Motor Company, unde va avea o întâlnire și cu ingineri români, după care șeful Guvernului României va participa la un dejun de lucru cu reprezentanți ai unor companii americane.

Tot luni, premierul român va avea o întrevedere cu CEO al Ford Motor Company, Mark Fields, la sediul central al companiei americane, întâlnirea fiind urmată de declarații de presă.

În cursul aceleiași zile, Dacian Cioloș se va deplasa în capitala SUA unde va participa la un dineu informal alături de foști ambasadori americani în România, precum și de alți „prieteni apropiați ai României” din Washington, se arată în comunicatul Guvernului.

Marți, premierul României se va întâlni cu secretarul Agriculturii SUA, Tom Vilsack, la Departamentul Agriculturii, precum și cu secretarul Comerțului, Penny Pritzker, la Departamentul Comerțului, se spune în comunicat.

Punctul central al vizitei este întâlnirea premierului Dacian Cioloș cu vicepreședintele SUA, Joseph R. Biden, Jr., la Eisenhower Executive Building, întâlnire care va fi urmată de declarații de presă.

Tot marți, prim-ministrul României va participa la o masă rotundă organizată de Atlantic Council, precum și la o recepție alături de membrii comunității românești din zona Washington, eveniment organizat la Ambasada României.

Miercuri, în ultima zi a vizitei în SUA, Dacian Cioloș se va întâlni cu secretarul Energiei, Ernest Moniz, la Departamentul Energiei, iar la prânz va participa la un dejun de lucru cu reprezentanții mediului de afaceri, mai informează Guvernul în comunicat.

„Conceptul vizitei este construit în jurul sintagmei From shared security to shared prosperity. Scopul este evidențierea succesului Parteneriatului Strategic cu SUA în domeniul securității, precum și articularea unei dimensiuni economice de o ambiție similară, pornind de la profilul de astăzi al României, caracterizat prin creștere economică, stabilitate și predictibilitate”, potrivit Guvernului.

Din delegația oficială condusă de prim-ministrul Dacian Cioloș vor face parte ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, ministrul Energiei, Victor Grigorescu, șeful Cancelariei prim-ministrului, Dragoș Tudorache, și secretarul de stat Manuel Costescu, Departamentul pentru Investiții Străine și Parteneriat Public-Privat.