Coaliția dă rateuri la Iași! Mihai Chirica susține că orașul ar putea rămâne fără primărie: „Nici Dragnea nu a reușit să frâneze atât de mult municipiul Iași cum a reușit USR”

Publicat: 23 04. 2021, 09:44
Actualizat: 23 04. 2021, 09:45
Sursă FOTO: Ilinca Nazarie - Mediafax Foto

Primarul orașului Iași Mihai Chirica susține că instituția pe care o conduce s-ar putea bloca iar serviciile publice să fie suspendate după ce bugetul municipiului nu a fost aprobat în Consiliu.

Consiliul local din Iași a avut o ședință maraton, de 10 ore, în care a fost dezbătut bugetul orașului Iași, însă în cele din urmă doar consilierii PNL și PMP l-au votat. În total au fost 13 voturi pentru, însă mai era nevoie de încă un vot pentru a se crea majoritate și bugetul să fie aprobat.

Mihai Chirica compară USR cu Dragnea: Orașul Iașiintră în era întunericului

Mihai Chirica, primar al orașului Iași, acuză faptul că USR-PLUS și PSD s-au aliat, fapt care arată că în acest municipiu coaliția nu funcționează.

„Alianța toxică USR-PLUS, alături de PSD a blocat funcționarea orașului nostru. Nici Dragnea nu a reușit să frâneze atât de mult municipiul Iași cum a reușit USR.

Orașul Iași intră într-o altă eră, este era întunericului în care a fost aruncat cu nesimțire, datorită votului pe care l-au prestat cele două partide.

Nu se mai pot aproba transferurile financiare pentru niciuna dintre activități. Nu mai putem plăti indemnizațiile pentru 12 mii de oameni cu probleme cu handicap și însoțitorii lor, nu mai putem susține educația, nu mai putem transfera nicio sumă pentru școlile din Iași, nu mai putem susține centrele de vaccinare. Un lucru extrem de grav.

Transportul public este blocat, nu mai am angajament de plată pentru ei, proiectele în curs de derulare sunt blocate și nu mai putem angaja alte proiecte europene. Cele 32 de tramvaie nu mai putem să le plătim să vină în țară”, a declarat Mihai Chirica în urma ședinței.

Coaliția dă rateuri la Iași

Nu este pentru prima dată când la Iași coaliția scârțâie. În martie, Mihai Chirica (PNL) și Cosette Chichirău (USR-PLUS) au avut o serie de contre pe tema majortității în consiliu. În timp ce primarul orașului îi acuza pe cei din USR-PLUS că vor să facă doar scandal, Cosette Chichirău (USR-PLUS) susținea că primarul a propus o alianță de circumstanță și „neserioasă”.