Contestație la CCR privind candidatura lui Nicușor Dan la prezidențialele din 2025/ Motivele invocate

Publicat: 10 03. 2025, 13:41
Actualizat: 10 03. 2025, 14:02

Luni, 10 martie 2025, a fost înregistrată la Curtea Constituțională o contestație formulată de domnul S.C.A., care contestă Decizia Biroului Electoral Central nr. 17D/9.03.2025, ce vizează înregistrarea candidaturii independente a domnului Dan Nicușor-Dan, alături de semnul electoral aferent, în cadrul alegerilor pentru Președintele României din acest an, transmite CCR.

Contestația a fost înscrisă în Dosarul Curții Constituționale nr. 904F/2025, iar termenul de soluționare al cauzei este fixat pentru data de 11 martie 2025, ora 14:00. Până la acea dată, instanța va analiza atât sesizarea formulată, cât și documentele depuse la dosar.

Care sunt motivele invocate?

Printre motivele invocate în contestație se regăsesc acuzații grave la adresa lui Nicușor-Dan. Astfel, contestatarul menționează „încălcarea sistematică a legii în calitate de demnitar public, încălcarea sistematică a obligațiilor administrative, încălcarea regimului conflictului de interese, inaptitudinea domnului Nicușor-Dan de a exercita funcția de mediere între autoritățile statului, precum și neloialitatea sa constituțională față de alte autorități ale statului”.

De asemenea, se face referire și la „posibila legătură dintre domnul Nicușor-Dan și fosta securitate”, dar și la nerespectarea și neexecutarea sistematică și culpabilă a hotărârilor judecătorești definitive, fiind subminată puterea judecătorească și rolul acesteia în arhitectura statului de drept.

Contestația împotriva lui Nicușor Dan poate fi consultată – AICI.

Nicușor Dan și-a depus dosarul la Biroul Electoral Central vineri, la ora 12:00. În ședința BEC de duminică seara, membrii Biroului au aprobat candidatura sa ca independent la alegerile prezidențiale din luna mai.

Foto colaj: Mediafax


CITEȘTE ȘI: