Contre între Dragnea și Blaga: „Pedeliștii nu știu decât să taie pensiile și salariile”

Publicat: 02 04. 2016, 12:50

„Vasile Blaga afirmă că susținerea de către PSD a inițiativei privind mărirea pensiilor aleșilor locali este un demers populist. Este normal să gândească așa: pedeliștii nu știu decât să taie pensiile și salariile. Pentru ei, orice încercare de creștere a veniturilor oamenilor este populism ani”, a afirmat Liviu Dragnea, potrivit unui comunicat de presă emis sâmbătă de PSD.

Liderul PSD mai afirmă că PNL are aceeași politică din timpul Guvernului Emil Boc și că „promite mereu că va construi o societate de români fericiți. Nu mâine, bineînțeles, ci peste 25-30 de ani.”

Copreședintele PNL, Vasile Blaga, a declarat, vineri seară, la Constanța, că nu este de acord cu pensiile speciale, decât pentru Armată și structurile de forță, dar se poate vorbi despre salarizare la standarde decente a salariaților din administrația publică, fapt care va duce și la pensii decente.

„Știți foarte bine că prima lege a fost declarată în integralitate neconstituțională. Curtea (Constituțională – n.r.) a spus: nu puteți face partajări între diferitele categorii de aleși. Dacă în primul caz discutăm de câteva zeci de mii, 16 – 18.000 de foști și actuali primari, de la Revoluție încoace, în a doua categorie sunt sute de mii de oameni – consilieri locali și județeni. În jur de 43 – 44.000 sunt aleși în fiecare an. (…) Deci, din acest punct de vedere, nu se va aplica niciodată. Va avea aceeași soartă, doar că este un demers populist al lui Dragnea, de a-și mai fenta încă o dată colegii:

Comisia juridică a adoptat, joi, un raport favorabil legii pensiilor aleșilor localii, a declarat deputatul PSD Florin Iordache, afirmând că legea a fost pusă în acord cu recomandările CCR, definindu-se categoriile de beneficiari, sursa de finanțare și data intrării în vigoare, 1 ianuarie 2017.