Corlățean: Trebuie să păstrăm și să consolidăm moștenirea francofonă a României

Publicat: 15 04. 2013, 15:43
Actualizat: 03 07. 2013, 23:05

Ministrul de Externe, Titus Corlățean, a declarat, luni, la inaugurarea Pieței Francofoniei din Capitală, că autoritățile române trebuie să continue consolidarea moștenirii francofone din România prin stimularea învățării de către tineri a limbii franceze.

Corlățean a amintit de momentul aderării în urmă cu 20 de ani a României la Organizația Internațională a Francofoniei (OIF), care i-a întărit și „identitatea de țară cu destin european”.

„Dar trebuie să avem grijă în continuare să păstrăm și să consolidăm această moștenire francofonă prin educație și încurajarea tinerilor să utilizeze tot mai mult limba franceză ca mijloc de acces pe piața muncii și la tehnologiile de ultimă oră”, a afirmat ministrul de Externe.

El i-a mulțumit primarului Capitalei, Sorin Oprescu, pentru faptul că s-a dat curs „într-un timp foarte scurt” solicitării MAE de înființare a Pieței Francofoniei pentru aniversarea a două decenii de la momentul aderării României, în 1993.

De asemenea, Pierre de Cocatrix, reprezentantul secretarului general al OIF, Abdou Diouf, a arătat că România a devenit în ultimele decenii „o țară fanion a Francofoniei”. El a arătat că, pe lângă contribuția la dezvoltarea culturii și științei franceze prin mai multe personalități cum ar fi Eugene Ionescu, Constantin Brâncuși, Henri Coandă, țara noastră s-a implicat în ultimii ani și în promovarea valorilor francofone.

Reprezentantul OIF a amintit de organizarea Sommet-ul Francofoniei în 2006 la București, de faptul că țara noastră a deținut mai multe președinții ale unor organisme instituționale francofone, de crearea și finanțarea de către Guvernul român a programului de burse de cercetare doctorală și postdoctorală „Eugen Ionescu”, dar și formarea funcționarilor români în limba franceză.

La ceremonia de inaugurare a Pieței Francofoniei au participat și primarul Capitalei, Sorin Oprescu, ambasadorul Franței la București, Philippe Gustin, șeful SIE, Teodor Meleșcanu, precum și alți reprezentanți ai mediilor politic, diplomatic și cultural.

Piața Francofoniei se află la intersecția dintre Bulevardul Libertății și Calea 13 Septembrie.