Costoiu și Corlățean revin la Palatul Victoria

Publicat: 22 01. 2015, 14:40

Demisionar din Guvern în urma scandalului din jurul votului în străinătate în turul întâi al alegerilor prezidențiale, Titus Corlățean revine la Palatul Victoria, dar într-o funcție onorifică, neremunerată, de consilier al premierului în domeniul relațiilor cu Republica Moldova.

De asemenea, fostul ministru delegat pentru Cercetare, Mihnea Costoiu, remaniat la momentul restructurării guvernamentale din decembrie va fi consilierul onorific al lui Victor Ponta pentru proiecte de cercetare cu finanțare europeană.

Deciziile semnate miercuri de prim-ministrul Victor Ponta au fost publicate joi, 22 ianuarie, în Monitorul Oficial.