Crin Antonescu: Tăriceanu va candida doar dacă îi dă voie PSD

Publicat: 19 04. 2016, 14:50

„Domnul Tăriceanu va candida dacă-l susține cineva mai mare, totdeauna a făcut asta. Dacă PSD-ul îi va da voie să candideze sau îl va pune să candideze, atunci va candida, dacă nu, nu”, a spus Antonescu.

Întrebat cu vede schimbul de replici dintre președintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, și președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, Crin Antonescu a spus: „Nu pot să răspund la întrebarea asta fără a include o notă polemică la adresa domnului Tăriceanu. Cred că domnul Quintus a răspuns cel mai bine.”

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceau, a declarat marți că nu exclude o candidatură la Primăria București și că analizează această chestiune din perspectiva obiectivului strategic al ALDE de a intra în Parlament la alegerile din toamnă.

„Nu vă ascund că sunt mulți colegi de-ai mei din ALDE care consideră că candidatura mea la Primăria Capitalei ar fi un plus pentru partid și eu analizez foarte serios aceste lucruri, dar mai ales din perspectiva obiectivului strategic pe care îl avem și care e intrarea în Parlament. Eu subsumez acestui obiectiv strategic toate celelalte acțiuni, și ale mele și ale partidului, și din acest punct de vedere trebuie să cântăresc foarte bine plusurile și minusurile și mă voi consulta în continuare cu colegii mei, vom analiza și sunt convins că împreună vom lua cea mai bună decizie pentru ALDE din perspectiva de care v-am vorbit”, a declarat Tăriceanu, la Palatul Parlamentului.

El a mai spus că decizia în acest sens va fi luată „până la data limită de înscriere a candidaturilor”.

Liderul ALDE a afirmat vineri că desemnarea lui Marian Munteanu drept candidat la Primăria Capitalei este „o imbecilitate a PNL”, care poate fi contracarată numai dacă președintele de onoare Mircea Ionescu Quintus își va opune veto-ul moral și politic sau își va da demisia.

Președintele de onoare al PNL Mircea Ionescu Quintus i-a transmis, duminică, lui Călin Popescu Tăriceanu că „dacă un om de onoare” și „un liberal adevărat” i-ar cere demisia, s-ar gândi.