Crin Antonesu, DISCUȚIE cu Ilie Bolojan înainte să preia fotoliul de la Cotroceni: „Este o perioadă foarte grea”
Crin Antonescu, candidatul comun la alegerile prezidențiale, a declarat că a discutat miercuri cu Ilie Bolojan, chiar înainte ca acesta să ajungă la Cotroceni. Invitat la Antena 3 CNN, Antonescu a mărturisit că: „Este o perioadă foarte grea și eu îi urez succes celui care astăzi își începe stagiul la președinția României, fie și pentru o perioadă de trei luni.”
„Vorbeam despre cât de greu va fi. Va fi foarte greu pentru că situația de acum, comparam interimatele, în 2012 a fost greu, nu a fost deloc ușor, a fost o perioadă complicată și aceea. Atunci era o perioadă normală în comparație cu asta. Atunci aveam o dispută politică internă, dar era o dispută între un președinte și partizanii săi, președinte care fusese suspendat și o majoritate parlamentară care îl suspendase. Niciuna dintre aceste două forțe nu punea în discuție orientarea geopolitică, strategică a României, nu punea sub semnul întrebării prezența noastră în UE, prezența noastră în NATO și problemele din România s-au rezolvat până la urmă, cu toată tensiunea, cu toată emoția, cu toate frustrările, s-au rezolvat.”, a spus Antonescu la Antena 3 CNN.
„Sunt momente complicate, sunt momente ca toți, indiferent de opțiunea politică, să înțeleagă că e nevoie de ce este mai înțelept în noi, mai curajos, mai demn, mai rațional, pentru a putea ține cârma.”, a mai spus Antonescu.
„Este o perioadă foarte grea și eu îi urez succes celui care astăzi își începe stagiul la președinția României, fie și pentru o perioadă de trei luni”, a mai transmis Crin Antonescu.
CITEȘTE ȘI: